Premierul Vlad Filat a declarat că va împiedica alegerea lui Marian Lupu ca președinte „prin metode imorale”

Premierul Vlad Filat a declarat agenției Infotag că va împiedica alegerea lui Marian Lupu în funcția de șef al statului ”prin metode imorale”, în cazul în care Curtea Constituțională va permite modificarea procedurii constituționale cu votul majorității simple. Curtea urmează să decidă săptămâna viitoare dacă șeful statului poate fi ales printr-o procedură specială, cu voturi mai puține decât baremul constituțional de trei cincimi după mai multe tentative eșuate. PLDM-ul premierului Filat susținuse inițial acest demers, dar a renunțat ulterior și a spus că va vota împotrivă. În cea mai tranșantă declarație de până acum, primul ministru a spus că, în cazul alegerii lui Lupu printr-o ”alianță de interese” între PD și PL, ”țara va ajunge pe mâna” lui Vlad Plahotniuc, fostul om de afaceri controversat, astăzi prim-vicepreședintele democrat al Parlamentului.