Președinția poloneză a UE încearcă să convingă Olanda să accepte admiterea României și Bulgariei în spațiul Schengen

Președinția poloneză a Uniunii Europene spune că își continuă efortul de a convinge Olanda să-și schimbe poziția și să accepte admiterea în spațiul Schengen a României și Bulgariei, relatează Agepres, citând un purtător de cuvânt al misiunii poloneze la Bruxelles. Declarația vine după ce la sfârșitul săptămânii trecute minstrul olandez al imigrației Geerd Leers a spus că țara sa va spune ”nu” aderării celor două țări din Balcani, considerând că nu sunt bine pregătite. Subiectul urmează să fie discutat săptămâna aceasta de miniștrii de externe și justiției din UE. Deciziile privind extinderea spațiului Schengen, în care au fost abolite controalele la frontierele interne, se iau cu votul unanim al țărilor membre. României și Bulgariei li se promisese să adere în martie, anul curent, dar între timp mai multe țări occidentale, inclusiv Franța, s-au opus, cerând ca Bucureștiul și Sofia să facă noi eforturi pentru reforma justiției și să lupte împotriva corupției.