Traian Băsescu și Wikileaks (România liberă)

Invitarea regelui în Parlament un gest demn (Adevărul).




Presa repune astazi pe tapet pozitii exprimate de presedintele Traian Basescu in 2008, si prinse intr-o telegrama Wikileaks: este vorba despre comparatia facuta atunci, in cadrul unei intrevederi cu presedintele comisiei d epolitica externa a congresului american, Richar Lugar, intre situatia Transnistriei si cea a Georgiei.

Cristian Campeanu se intreaba, intr-un comentariu din Romania libera, daca seful statului roman avea sau nu dreptate. Concluzia este ca mai degraba da: atat Transnistria cat si Abhazia si Osetia de sud au fost mentinute sub controlul Rusiei si folosite drept capete de pod rusesti – Transnistria pentru Europa de est, iar regiunile din cadrul Georgiei pentru Caucaz si Orient. In toate cele trei regiuni separatiste exista trupe rusesti „de mentinere a pacii”.

Dreptate ar fi avut Basescu si cand a avertizat statele europene ca recunoasterea independentei Kosovo va fi un precedent periculos, arata comentatorul Romaniei libere, care crede ca atitudinea presedintelui este mai degraba un calcul decat o „paranoia” , cum sustine acum presa de la Bucuresti: „Daca Moscovei nu-i convine, n-are decat sa-si retraga Armata a 14-a din Transnistria, asa cum s-a angajat Boris Eltin acum 12 ani, la Istanbul”.

Pe prima pagina a ziarelor romanesti se afla astazi si discursul din Parlament al reprezentantului democrat-liberalilor, Teodor Paleologu. Interventia sa a precipitat votul in favoarea invitarii regelui Mihai sa tina un discurs in fata legislativului la 25 octombrie, in apropierea aniversarii sale la 90 de ani.

Paleologu a declarat ca Parlamentul trebuie sa accepte aceasta invitare tocmai pentru ca, in vara, presedintele Traian Basescu l-a acuzat pe rege de tradarea interesului national atunci cand a abdicat, in 1947. In Adevarul, Grigore Cartianu il admira pe Paleologu pentru curaj si demnitate, in ciuda impresiei pe care i-o lasase pana acum: aceea de politician naiv, care spune „prostioare de care se amuza singur” . Invitarea regelui Mihai I ar fi un gest firesc, pentru care si-ar fi exprimat in mod legitim sustinerea si liberalul Calin Popescu Tariceanu – mai arata Cartianu in acest comentariu din Adevarul.

Editorialul Evenimentului zilei, semnat de Silviu Sergiu, demonstreaza ca nominalizarea independetului Sorin Oprescu drept candidat al Uniunii Social-Liberale la primaria Bucurestiului sapa in interiorul acestei aliante a opozitiei. Liderul social-democrat Victor Ponta le-ar fi intins cu abilitate partenerilor de alianta, liberali si conservatori, mai multe capcane, pentru a le limita drastic influenta. Prima consecinta pare sa fie aparenta retragere a sprijinului posturilor de televiziune Antena 1 si 3 fata de Uniunea Social-Liberala.