PD acceptă să negocieze cu Partidul Comuniştilor, la nivel de partide, alegerea şefului statului

Partidul Democrat acceptă să negocieze cu Partidul Comuniştilor la nivel de partide. Preşedintele PDM, Marian Lupu, a declarat, miercuri, după şedinţa Biroului permanent al Parlamentului că aceste negocieri trebuie să înceapă cât mai curând. „Soluţia pentru alegerea şefului statului trebuie să fie identificată, pentru că aceasta este cheia depăşirii crizei politice. Pentru a demonstra pe calea unor poziţii personale, am declarat că sunt gata să cedez acest statut de candidat la funcţia de preşedinte de dragul depăşirii crizei politice”, a spus Marian Lupu, citat de agenţia Info-Prim Neo.
După cum se ştie, Partidul Comuniştilor refuză să negocieze cu Alianţa pentru integrare europeană sub forma de coaliţie.
Purtarea oricăror negocieri, fără stabilirea datei alegerilor, este un drum care nu duce nicăieri. AIE sfidează în continuare Constituţia ţării, a declarat Vladimir Voronin la o conferinţă de presă.