Acord între Statele Unite și Australia pentru extinderea prezenței militare americane în regiune

Președintele Statelor Unite, Barrack Obama a anunțat astăzi la Canberra semnarea unui acord pentru extinderea prezenței militare americane în Australia. Obama a făcut anunțul la o conferință de presă comună cu șefa guvernului australian, Julia Gillard.
Acordul va permite prezența a 250 de pușcași marini americani în nordul Australiei de anul viitor, urmând ca numărul să crească la 2 mii 500 în următorii 5 ani.
Președintele american a spus că o cooperare mai strânsă între cele două țări aliate va întări securitatea în întreaga regiune a Pacificului.