Revoltele din nordul Africii au dus la creșterea numărului de imigranți ilegali în țările UE

Agenția europeană de securitate la frontiere spune că revoltele din nordul Africii au dus la creșterea numărului de imigranți ilegali în țările Uniunii Europene.

Directorul adunct al agenției Frontex Gil Arias Fernandez a spus astăzi la o conferință de presă că în primele luni ale anului au fost reținuți 112.000 de imigranți ilegali, față de 77.000 în aceeași perioadă a anului trecut.

Fernandez a mai spus că în medie în fiecare zi 300 de imigranți ilegali reușesc să treacă frontierele Europei. El a criticat Grecia și Turcia că nu au mai multe centre de detenție și faptul că nu există acorduri de repatriere cu unele țări de unde vin mulți imigranți ilegali, cum este Afganistanul.