In Egipt se așteaptă comunicarea rezultatelor alegerilor parlamentare desfășurate în o treime din circumscripțiile electorale

În Egipt urmează să fie date publicității cu o întârziere de câteva zile rezultatele primei etape a alegerilor parlamentare, ținute în o treime din circumscripții luni și marți. Agențiile de presă anticipează un început electoral bun pentru Frăția Musulmană, ai cărei lideri spun că se așteaptă la 40% din voturi. Rezultatele primei faze a scrutinului din Egipt urmau să fie anunțate miercuri seară, dar publicarea a fost amânată de două ori.
Astăzi la Cairo erau programate două mitinguri de întâmpinare a rezultatelor, organizate de criticii și de suporterii actualei conduceri militare a țării.
Alegerile egiptene, care ar urma să fie primele democratice din ultimii 60 de ani, se desfășoară după un scenariu complicat, urmând să se încheie abia la primăvară.