Ministrul de interne pakistanez declară că Pervez Musharraf, fostul președinte, va fi arestat dacă va încerca să revină în țară

Ministrul de interne din Pakistan spune că fostul președinte, Pervez Musharraf va fi arestat dacă se întoarce în țară.
Rehman Malik a declarat agenției germane DPA că Musharraf va fi arestat „imediat ce aterizează în Pakistan”.
Vorbindu-le duminică prin legătură video de la Dubai câtorva mii de suporteri din orașul pakistanez Karachi, Musharraf a spus că planifică să revină în țară între 27 și 30 ianuarie ca să conducă nou înființatul său partid, Liga Musulmană Pan-pakistaneză în alegerile din 2013.
Fostul general care preluase puterea într-o lovitură de stat din 1999, a părăsit țara în 2008. El este acuzat de diferite încălcări, inclusiv că nu i-ar fi oferit destulă protecție fostei șefe a guvernului, Benazir Bhutto înainte de asasinarea ei în 2007.