Președintele Siriei Bashar al-Assad spune că forțe din străinătate ar încerca să „destabilizeze” țara

Președintele Siriei, Bashar al-Assad, a spus astăzi că forțe din străinătate ar încerca să „destabilizeze” țara.

Vorbind la Damasc, liderul sirian a promis organizarea unui referendum în luna martie pentru o nouă constituție urmat de alegeri. Dar Assad a amenințat că va restabili ordinea în țară ”lovind teroriștii cu un pumn de fier”.

Un lider al Consiliului Național Sirian, principalului bloc de opoziție, a spus de la Istanbul că declarațiile președintelui sunt ”incitare la violență”.

Națiunile Unite estimează la peste 5000 numărul sirienilor uciși de la începerea revoltelor siriene în martie anul trecut.