Moldovenii, rușii și kazahii cu viză Schengen nu vor mai trebui să ceară viză bulgară dacă vor să petreacă vacanța în Bulgaria

Moldovenii, rușii și kazahii cu viză Schengen nu vor mai trebui să ceară viză bulgară dacă vor să petreacă vacanța în Bulgaria, deși țara încă nu face parte din spațiul european fără frontiere. Agenția France Presse relatează că măsura anunțată astăzi de guvernul de la Sofia are ca scop sprijinirea turismului și legăturilor de afaceri și de ea vor beneficia mai ales cetățenii din fostul spațiu sovietic. Bulgaria, membră în Uniunea Europeană, urma să fie primită în spațiul Schengen împreună cu România în martie anul trecut. Dar aderarea a fost tergiversată de câțiva vechi membri ai Uniunii, care au spus că ambele țări mai trebuie să facă reforme în domeniul justiției, deși au îndeplinit condițiile tehnice pentru abolirea frontierelor europene.