„Între 1941 și 1945 autoritățile germane și române au omorât sau au provocat moartea a 150.000 până la 250.000 de evrei români și ucrainieni în lagărele din Transnistria”.
„Trebuie să vedem în această zi nu doar o ocazie de a comemora, ci și un prilej de a ne asigura că ura nu va mai învinge”. Așa a spus marți în Parlamentul israelian prim-vicepremierul Israelului, David Shalom. El este printre de altfel inițiatorul votului prin care în 2005 Națiunile Unite au desemnat data de 27 ianuarie ca Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. O relatare despre semnificația ei, informații și o înregistrare audio de pe site-urile de internet ale Muzeului Memorial american al Holocaustului și Muzeului Yad Vashem din Israel. a pregătit Mircea Țicudean.
Data de 27 ianuarie a fost aleasă ca zi de comemorare a victimelor Holocaustului în memoria eliberării de către sovietici la 27 ianuarie 1945 a lagărului Auschwitz-Birkenau.
„Faptul că am supraviețuit a fost un mare miracol” spune Bart Stern. Născut în 1926 în Ungaria, Stern s-a numărat printre cei 7000 de supraviețuitori ai lagărului Auschwitz-Birkenau găsiți de soldații sovietici la 27 ianuarie 1945. Într-una din zilele dinaintea eliberării lagărului, când germanii făceau eforturi să scape de ultimii martori ai crimelor lor, adică de ultimii evrei, Stern a reușit să fugă din baracă, ascunzându-se în grămada de cadavre neincinerate.
În lunile dinainte, Stern scăpase și de așa-numitele „marșuri ale morții”. În ianuarie 1945, când sovieticii se apropiau de Auschwitz, naziștii din trupele SS au început „evacuarea” lagărului aflat pe teritoriul Poloniei ocupate, forțând aproximativ 60.000 de prizoneri să mărșăluiască spre vest, adică spre lagărele de concentrare de pe teritoriul Germaniei, unde urmau să fie exterminați sistematic, fără urme care să fie găsite apoi de aliați. Cei mai slabi dintre prizonieri erau uciși încă din lagăr, înainte de pornire, iar pe drum cei care rămâneau în urmă sau cădeau istoviți împărtășeau aceeași soartă.
Auschwitz-Birkenau nu a fost primul lagăr întâlnit de sovietici în înaintarea spre vest; dar eliberarea lui a avut rezonanțe speciale pentru că a fost cea mai mare dintre fabricile morții inventate de naziști. Se estimează că între anii 1940 și 1945 la Auschwitz au fost internate 1,3 milioane de persoane, dintre care autoritățile lagărului au ucis 1,1 milion de evrei, 70.000 de polonezi, 25.000 de romi și sinti, 15.000 de prizoneri de război sovietici și din alte țări.
Evreii uciși la Auschwitz proveneau mai ales din țările Europei de vest, de nord și centrale, și în număr mai mic din zona Mediteranei. Unele țări est-europene au avut însă propriile lagăre de concentrare. De exemplu, regimul croat profascist al lui Ante Pavelici a ucis 25.000 de evrei în lagărul de la Jasenovac. Iar România, aliată cu Germania hitleristă, a înființat în Transnistria mai multe ghettouri și lagăre de concentrare.
Potrivit Muzeului Holocaustului din Statele Unite, „între 1941 și 1945 autoritățile germane și române au omorât sau au provocat moartea a 150.000 până la 250.000 de evrei români și ucrainieni în lagărele din Transnistria”.
Muzeul Holocaustului amintește că „(liderul pro-fascist român Ion) Antonescu și alți câțiva oficiali ai regimului român din vremea războiului au fost judecați după încheierea lui. Antonescu a fost condamnat și executat. Dar cei mai mulți dintre autorii români (ai Holocaustului) nu au fost trimiși niciodată în justiție”.