Ministerul de externe al Moldovei protestează împotriva instalării unor centre de vot în Transnistria pentru alegerile din Rusia de la 4 martie

Ministerul de externe a protestat din nou împotriva deschiderii în Transnistria a 24 de centre de votare. Pe malul drept al Nistrului vor fi deschise numai trei secţii de vot pentru alegerile prezidenţiale din Rusia din 4 martie. Ministerul a protestat într-o scrisoare adresată ambasadei Rusiei la Chişinău, în care a propus ca cele 24 de centre de votare de pe malul stâng să fie amplasate în localităţile controlate de Chişinău.