Moldova ar putea fi primită în spațiul aerian al Uniunii Europene până la jumătatea anului

Comisarul european pentru mobilitate şi transport i-a spus premierului moldovean că Moldova va fi primită în spațiul aerian comun până la jumătatea anului, înainte ca Danemarca să încheie președinția Uniunii Europene.

Potrivit unii comunicat al Guvernului, Siim Kallas a făcut declarația la o întrevedere cu Vlad Filat astăzi la Bruxelles.

Negocierea acordului privind Spațiul Aerian Comun care va liberaliza piața și se speră că va atrage ieftinirea biletelor de avion a fost încheiată iarna aceasta, dar semnarea lui a fost amânată din cauza unor neînțelegeri birocratice în interiorul Uniunii Europene.