Președintele Moldovei a refuzat promulgarea Legii cu privire la castrarea chimică a pedofililor

Preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti nu a promulgat Legea cu privire la castrarea chimică a pedofililor, votată de Parlament la începutul lunii martie. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Vlad Ţurcanu, a declarat pentru Info-Prim Neo că şeful statului moldovean consideră că această lege contravine prevederilor constituţionale, care se referă la inadmisibilitatea tratamentului degradant faţă de oameni, indiferent de actele pe care le săvârşesc.