Dmitri Medvedev, premierul Rusiei participă la reuniunea G8 de la Camp David

Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev a plecat de la Moscova pentru a participa la reuniunea ţărilor din grupul G8, al celor mai importante economii care va avea loc la Camp David, in Statele Unite. Reuniunea are loc astazi şi mîine. La Camp David se vor afla si liderii Marii Britanii, Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, şi Japoniei. Pe agenda convorbirilor subiectul cel mai important este legat de situaţia Greciei si Spaniei şi de evoluţiile financiare din zona monedei unice europene.