Președintele Ucrainei respinge oferta germană de tratament a Iuliei Timoșenko într-o clinică în străinătate

Președintele Ucrainei, Victor Ianukovici a exclus idea ca lidera opoziției, Iulia Timoșenco să fie eliberată din închisoare pentru a primi îngrijiri medicale în Germania. Vorbind la televiziunea ucraineană, duminică, Ianukovici a spus că legile țării nu permit așa ceva, iar deputații majorității nu au de gând să le modifice.
Germania se oferise să o primească la tratament pe fosta șefă a guvernului ucrainean, care ispășește o pedeapsă de șapte ani de detenție.
Cancelara germană Angela Merkel sugerase că ar putea boicota meciurile jucate în Ucraina din campionatul Euro 2012 care începe luna viitoare.