Ministrul transporturilor Anatol Şalaru spune că nu există impedimente pentru circulaţia marfarelor prin Transnistria

Ministrul transporturilor Anatol Şalaru a declarat Europei Libere că circulaţia trenurilor de marfă prin teritoriul regiunii transnistrene funcţionează, dar Căile Ferate Moldovene trebuie să se adapteze noilor condiţii şi să îşi eficientizeze activitatea. Ministrul Şalaru a afirmat că probabil şefa misiunii OSCE la Chişinău a fost dezinformată când a deplâns, ieri, într-o conferinţă de presă ritmul lent în care se normalizează transportul de marfă între cele două maluri ale Nistrului.