Intîlnire Kofi Annan-Bashar al-Assad la Damasc

Emisarul special internațional pentru Siria Kofi Annan urmează să se întâlnească astăzi cu președintele sirian Bashar al-Assad într-o încercare de a salva planul de pace pentru Siria. Convorbirile de la Damasc vin după un nou masacru petrecut la sfârșitul săptămânii în orașul Houla, din centrul țării, unde au murit 108 oameni, mai ales femei și copii.
Annan a numit masacrul „un moment cutremurător cu consecințe profunde” și a cerut tragerea la răspundere a celor vinovați. Incidentul a fost condamnat și de Consiliul de Securitate ONU, care a acuzat guvernul sirian că ar fi folosit în asaltul de la Houla tancuri și artilerie grea.