Vladimir Putin în ajutorul lui Alexandr Lukașenka în Belarus

Vladimir Putin ocupat să omoare un țînțar în timpul conferinței de presă cu Al. Lukașenka la reședința acestuia de la Zaslavl lîngă Minsk

Alexandr Lukașenka: vizita „este mai importantă pentru noi decât orice acorduri economice pe care le avem cu Rusia sau cu alte țări”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut ieri prima sa vizită oficială în străinătate de la depunerea jurământului în Republica Belarus, unde a promis printre altele sprijin moral și împrumuturi. Detalii are Mircea Țicudean.

Înainte ca Vladimir Putin să ajungă ieri la Minsk, președinția rusă a subliniat într-o declarație de presă că vizita în Belarus va fi prima oficială pe care o face liderul rus după începerea noului mandat, la 7 mai, în virtutea legăturilor tradițional-privilegiate dintre cele două țări vecine.
Gestul nu a trecut neobservat de izolatul președinte din Belarus, Aliaxandr Lukașenka.

„Vă sunt foarte recunoscător pentru vizită. Ea este mai importantă pentru noi decât orice acorduri economice pe care le avem cu Rusia sau cu alte țări”, a spus Lukașenka la reședința sa dintr-o pădure de lângă Minsk, în timp ce Putin – cum notează agenția Reuter – lupta din greu cu țînțarii.

Liderul rus a spus că Moscova va livra curând Republicii Belarus încă o tranșă de 440 de milioane de dolari dintr-un program de credite care a ajutat Minskul să evite colapsul economic. Republica Belarus beneficiază de un ajutor rusesc total de 3 miliarde de dolari, eșalonat pe doi ani, între 2011 și 2013. În schimbul creditelor, Minskul s-a angajat să vândă anual timp de trei ani proprietăți de stat cu o valoare totală de 7,5 miliarde de dolari.

Vladimir Putin a menționat printre proiectele de cooperare cu Minskul construcția unei noi centrale nucleare în Belarus, spunând că ea va fi „cel mai mare și cel mai avansat proiect din istoria relațiilor bilaterale”.

După întâlnirea de joi, Putin și Lukashenka au dat publicității o declarație comună în care promit că țările lor „își vor coordona eforturile pentru respingerea încercărilor de amestec în treburile interne ale statelor Uniunii Vamale și pentru contracararea măsurilor restrictive sau sancțiunilor”.

Declarația este o aluzie străvezie la sancțiunile impuse în ultimii ani Republicii Belarus de UE, ca răspuns la amplificarea persecutării opoziției și a presei de către regimul de la Minsk. În februarie, Uniunea Europeană a înăsprit sancțiunile și și-a rechemat ambasadorii de la Minsk. Relațiile s-au mai detensionat într-o măsură după ce unul din liderii opoziției, Andrei Sannikov, a fost eliberat din închisoare.

Dar într-un interviu acordat înaintea summitului UE-Rusia, care va avea loc lângă St. Petersburg, în zilele de 3 și 4 iunie, președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a spus limpede că relațiile dintre Bruxelles și Minsk nu se vor îmbunătăți atâta vreme cât Republica Belarus este condusă de Lukașenka.