Hillary Clinton: alegerile din Georgia vor fi „indicatoare cruciale” ale progreselor sale democratice

Secretarul de stat al Statelor Unite, Hillary Clinton i-a spus liderului georgian Mihail Saakașvili că alegerile parlamentare de la toamnă și cele prezidențiale de anul viitor vor fi ”indicatoare cruciale” ale progreselor Georgiei pe calea democrației.

Clinton a vizitat Georgia astăzi, în ziua a doua a unui turneu în Caucazul de Sud care a început luni în Armenia și se va încheia miercuri în Azerbaidjan.

Opoziția georgiană îl critică pe Mihail Saakașvili, un aliat al Statelor Unite, că ar practica un stil autoritar de conducere și ar șicana vocile incomode.