14,12 la sută din lucrările scrise în sesiunea de bacalaureat au fost contestate

14,12 la sută din lucrările scrise în sesiunea de bacalaureat au fost contestate, anunță serviciul de presă al Ministerului Educaţiei de la Chişinău. Cele mai multe contestaţii scrise au fost depuse la limba şi literatura română, aproape 4.000. În total 8921 de candidaţi au depus contestaţii. Lucrările sunt reexaminate într-un centru republican, iar rezultatele finale vor fi afişate săptămâna viitoare.