Comisia Europeană este îngrijorată de evoluțiile actuale din România

„Comisia Europeană este îngrijorată de evoluțiile actuale din România, în special în privința acțiunilor ce par să reducă efectiv puterile instituților independente, cum ar fi Curtea Constituțională”, se spune într-un comunicat dat publicității de biroul de presă al Comisiei Europene. Potrivit sursei citate, preşedintele Comisiei Europene a exprimat această îngrijorare în timpul unei convorbiri telefonice cu premierul român Victor Ponta, care a fost convocat pentru joia viitoare la Bruxelles. Comisia va continua să analizeze situația, şi vor avea loc alte contacte între Comisie şi autoritățile române, se spune în comunicatul Comisiei Europene.