In România Curtea Constituțională este așteptată să se pronunțe asupra validității referendumului de demitere a președintelui Băsescu

Curtea Constituțională din România urmează să se pronunțe astăzi asupra validității referendumului de la 29 iulie pentru demiterea președintelui țării. În ajunul deciziei, premierul Victor Ponta, care a inițiat cu aliații săi suspendarea lui Traian Băsescu, a promis că va respecta verdictul Curții.
La referendum s-au prezentat mai puțin de jumătate din alegătorii români, ceea ce potrivit legii înseamnă că el nu este valabil. Dar adversarii lui Băsescu au susținut că ar fi confuzii legate de listele electorale.
Curtea Constituțională a amânat verdictul cu aproape o lună de zile după vot pentru a verifica dacă obiecțiile taberei anti-Băsescu sunt îndreptățite.