O zi la Academia de Muzică din Kronberg cu violonista Mihaela Martin

La Kronberg în Taunus, un mic oraș medieval situat nu departe de Frankfurt, se desfășoară în acest moment, așa cum se întîmplă în fiecare toamnă de aproape 20 de ani, cursuri de perfecționare pentru tineri instrumentiști de mare talent ai violoncelului, veniți anul acesta din 33 de țări. Academia de la Kronberg, cadrul în care sînt găzduiți și care le oferă șansa de a-și dezvolta arta și cunoștiințele în fața unor mari maeștri și pedagogi, o adevărată elită intelectuală - între care profesorul suedez Frans Helmerson, cel lituanian David Geringas sau cel german Jens Peter Mainz -, este o instituție muzicală privată de mare prestigiu a Germaniei.

Programul ei de studii, original și stimulator pentru generații de tineri muzicieni, a fost recunoscut oficial din 2007, cînd Academia Kronberg a stabilit și un parteneriat de cooperare cu Universitatea de Muzică și Arte de la Frankfurt. Finanțată în cea mai mare parte din fonduri private, între care Fundația Liselott și Klaus Rheinberger, sponsor al cursurilor și concertelor ce se desfășoară zilele acestea, de către Fundația Prinz Ludwig pentru premiul Landgraf von Hessen și de Tatiana Pergamenșikov pentru Bursa Boris Pergamenșikov, în memoria unui mare violoncelist rus, dispărut în 2004, Academia de la Kronberg este, indiscutabil, un model cultural și de politică culturală în Europa actuală.

Academia Kronberg ar putea fi, în același timp, un model și pentru viața muzicală și, pe plan mai extins, culturală din țările est-europene. Iar gîndul se îndreaptă firește spre România, în primul rînd, acolo unde viața culturală supusă în ultimul timp presiunilor politice guvernamentale este în curs de degradare marcată, penalizată de dezinteres, incultura oamenilor politici, corupție, exodul constant al talentelor.

Desființarea canalului TVR Cultural, situația degradantă și incertă a sute de realizatori de televiziune și radio și a emisiunilor lor, intenția deturnării pînă și a puținelor fonduri acordate de stat culturii (așa cum o arată proiectul ordonanței guvernamentale ce privează, începînd de la 1 ianuarie 2013, Administrația Fondului Cultural Național de contribuția de 2% impusă din 2008 Loteriei Naționale) sînt toate simptome grave pentru cursul de viitor al dezvoltării culturale a României și a ponderii ei pe plan internațional în acest domeniu.

Revenind la Academia de la Kronberg, am remarcat la o ediție anterioară, consacrată perfecționării instrumentiștilor muzicii de cameră, absența totală a tinerilor din România, spre deosebire de cei din Rusia, Ucraina, Polonia, Serbia ș.a.m.d. O absență frapantă dacă se amintește cît de prezenți erau tinerii violoniști români și ce succese de prestigiu au obținut în anii '60-70 ai secolului trecut în epoca unui regim astăzi condamnat în bloc. La Kronberg am avut surpriza să o întîlnesc pe violonista Mihaela Martin, în prezent profesoară la Universitatea din Köln, și, într-un generos interviu acordat Europei Libere, să discut cu ea și pe această temă.

Europa Liberă: Cum ați explica astăzi unui tînăr care are o imagine despre o Românie izolată de restul lumii, conjunctura în care v-ați format?

Mihaela Martin la Kronberg Academy

Mihaela Martin: „Explicația, cred, este de fapt foarte simplă. In acești ani, valorile spirituale - le putem numi în ziua de astăzi valori spirituale, dar atunci, de exemplu, muzica artele, baletul, opera, tot ce ținea de artă putea fi o carte de vizită foarte frumoasă pentru regimul de guvernămînt din România din acești ani. Cred că atîta timp cît era sigur că un tînăr trimis peste hotare va reprezenta România într-un mod onorabil, eu fiind la vîrsta la care puteam să particip la foarte multe concursuri - nu toate din ele fiind dorința mea de a participa -, mi se spunea, mi se crea posibilitatea de a participa, mi se plătea transportul pentru aceste concursuri, eu neavînd posibilitatea de a-mi finanța participările...

Ce pot eu să spun și explica pe undeva tinerilor care s-au născut în alte timpuri decît timpurile în care am trăit eu, este că din punct de vedere cultural, educațional, eu am avut foarte multe avantaje în urma faptului că nu existau atîtea alte distracții în aceste timpuri. Dacă vroiai să te afirmi, aceasta era o cale sigură de a putea ieși dintr-un anonimat. Și

Coperta CD-ului înregistrat de Mihaela Martin cu Sonatele lui George Enescu (Bis, 2002)

cred că și din punctul de vedere al României, faptul acesta de a prezenta tineri care au talent, care reușeau la concursuri, crea o imagine favorabilă vis-a-vis de cum era România privită.

Concursurile la care eu am mers în acești ani erau concursuri foarte importante. In momentul în care iei premiul I sau premiul al II-lea la aceste concursuri mari toată lumea vorbește de țara de unde vine tînărul sau tînăra respectivă. E clar că pentru România era destul de atrăgător faptul că succesele acestea se răsfrîngeau și asupra țării, nu numai asupra mea personal.”

Europa Liberă: Cum se explică situația de astăzi, după 20 de ani de libertate, ani de presupusă inițiativă și destindere pe plan cultural ?

Mihaela Martin: „E trist, însă nu știu, cred că sînt foarte mulți și care au plecat din România, cei care sînt nu știu cît de mult fac această activitate pedagogică din pasiune...
Trebuie să fie o conjunctură favorabilă de a combina mai multe aspecte, pentru că în primul rînd trebuie să știi despre ce vorbești în momentul în care începi o activitate pedagogică; deci să poți să ajuți tinerii și să știi să le citești personalitatea, să știi pe ce drum să-i îndrumi.
Și ca profesor trebuie să ai o anumită ambiție pozitivă pe care să o transmiți elevilor și trebuie să ai această dorință de a ajuta, de a crea criterii în mintea acestor tineri... Deci este un subiect care mă depășește pentru că, efectiv, nu știu care sînt principiile care conduc acest sistem de educație muzicală, a viorii în special.”