Guido Westerwelle: nu mai este foarte mult timp pentru a rezolva problema programului nuclear iranian

Ministrul de externe al Germaniei, Guido Westerwelle a declarat la Adunarea Generală ONU că nu mai este foarte mult timp pentru a rezolva problema programului nuclear iranian, despre care se bănuieşte că ar avea o componentă militară. Ministrul de externe german a avertizat Iranul să „nu mai tragă de timp”. Premierul Israelului Benjamin Netanyahu a cerut joi, tot la Adunara Gnerală ONU, să se „tragă o linie roşie” până unde poate merge programul nuclear iranian, pentru că Teheranul ar putea produce arme nucleare în decurs de un an.