Liderii europeni au ajuns la un compromis la summitul UE de la Bruxelles asupra creării unei uniuni bancare

La Bruxelles se încheie astăzi summitul de două zile al Uniunii Europene. Ieri participanții au discutat timp de aproape 10 ore căi de soluționare a crizei datoriilor din zona euro și măsuri de consolidare a uniunii monetare, inclusiv prin crearea unui mecanism de supraveghere bancară, anul viitor. Astăzi participanții ar urma să discute și probleme de politică externă, inclusiv criza din Siria și impactul noilor sancțiuni europene împotriva Iranului, pe care occidentul îl bănuiește de intenția de a construi arma atomică sub paravanul unui program nuclear civil.