Premierii României și Bulgariei, Victor Ponta și Bojko Borisov, au traversat astăzi un nou pod peste Dunăre între țările lor

Premierii României și Bulgariei, Victor Ponta și Bojko Borisov, au traversat astăzi un nou pod peste Dunăre între țările lor, al doilea după cel de la Giurgiu-Ruse. Podul Calafat-Vidin, finanțat și din fonduri europene, este lung de doi kilometri și ar urma să fie dat în exploatare în primăvara anului viitor. Proiectul podului rutier și feroviar a fost lansat în 2000, dar lucrările au întârziat inclusiv din cauza neînțelegerilor dintre partea română și cea bulgară. Potrivit agenției Mediafax, premierul român a spus chiar astăzi că România și-a făcut de multă vreme datoria în construcția podului și că nu înțelege de ce Sofia acuză Bucureștiul de întârziere.