O specie de animale amenințată cu dispariția, gorilele de munte, protejată în Uganda

Un nou recensământ al gorilelor de munte din Uganda a constatat că numărul lor a crescut la 400 față de 302 în anul 2006. AP scrie că astfel populația din întreaga Africă se ridică la 880, dând speranțe că această specie amenințată cu dispariția (Gorilla beringei beringei) va supraviețui. Cea mai mare populație de gorile de munte se află în Uganda, iar restul exemplarelor trăiesc în Congo și Ruanda. Grupul „Doctorii Gorilelor” a spus într-o declarație de presă că sporirea numărului de exemplare în ultimii ani a fost posibilă numai prin „măsuri de pază” extreme, inclusiv patrularea zilnică de către paznici a rezervației. Gorilele de munte au devenit în ultimii ani o sursă de venituri turistice pentru statul ugandez, care a făcut eforturi de a convinge localnicii să nu mai ucidă animalele.