Liderul Partidului Social-Democrat, Victor Şelin, riscă să fie amendat sau să fie pus în arest contravenţional

Liderul Partidului Social-Democrat, Victor Şelin, riscă să fie amendat sau să fie pus în arest contravenţional după ce a intrat forţat la şedinţa în plen a Parlamentului la data de 18 octombrie. Preşedintele PSD a fost citat luni la Procuratura Buiucani. Procurorul care administrează cazul, Radion Bordian, este citat de Info-Prim Neo cu declarația că în dosar au fost audiaţi mai mulţi martori, dar încă nu a fost luată o decizie. Spicherul Marian Lupu i-a interzis liderului PSD accesul la şedinţele Parlamentului după ce acesta a făcut declaraţii politice de la o tribună la care, potrivit preşedintelui legislativului, fac declaraţii doar deputaţii şi oficialii invitaţi special la şedinţă.