Barack Obama la prima vizită în Israel şi teritoriile palestiniene

Barack Obama la Ierusalim

Preşedintele american a reafirmat voinţa Statelor Unite de a garanta securitatea statului evreu.

Președintele american Barack Obama a sosit astăzi în Israel într-o vizită despre care Casa Albă a spus că are scopul de a reafirma angajamentul Statelor Unite pentru securitatea statului evreu. Tot Casa Albă a încercat în mod deliberat să minimalizeze așteptările, spunând că președintele nu vine cu vreo inițiativă concretă. Alexandru Eftode rezumă o analiză a agenției Reuters.

În timpul primului mandat al lui Barack Obama, consilieri președintelui american spuneau că acesta va vizita Israelul numai dacă va avea de obținut ceva concret. Vizita de acum reprezintă din acest punct de vedere o schimbare, scrie Reuters.

Barack Obama pe aeroportul Ben Gurion

Barack Obama a sosit în Israel în prima sa vizită ca președinte al Statelor Unite fără vreo inițiativă anume în privința procesului de pace cu palestinienii și pe fundalul neîncrederii israelienilor că va împiedica Iranul să se înarmeze nuclear.

În vizita sa de trei zile, Obama ar dori să-și reseteze relația dificilă atât cu israelienii, cât și cu palestinienii.

A fost întâmpinat la aeroportul de la Tel Aviv de premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele Shimon Peres, cu care va discuta îndelung în această seară.

Mâine, Obama va călători cu elicopterul la Ramallah, în Cisiordania, pentru a se întâlni cu președintele palestinian, Mahmoud Abbas.

Oficiali americani au spus că președintele va încerca să-i convingă pe palestinieni și israelieni să revină la negocierile de pace, întrerupte în 2010 din cauza dezvoltării așezărilor evreiești în Cisiordania. De asemenea, va aborda posibilități de aplanare a conflictului violent de doi ani din Siria.

Preşedintele Barack Obama şi premierul Benjamin Netanyahu pozează alături de militarii unei baterii a sistemului antirachetă "Bolta de Fier"

Obama le va da asigurări proaspete israelienilor că este hotărât să prevină obținerea armei atomice de către Iran. Israelul și Statele Unite sunt de acord că Iranul nu trebuie să obțină vreodată arma atomică și nu au încredere în afirmațiile Iranului despre obiectivele exclusiv pașnice ale programului său nuclear. Dar cei doi aliați au opinii diferite despre orizontul de timp în care Iranul va fi capabil să construiască bomba atomică, respectiv despre calendarul unei intervenții militare în caz că diplomația se dovedește neputincioasă pentru a-l opri. Administrația Obama este îngrijorată că un atac preventiv al Israelului asupra Iranului poate atrage Statele Unite într-un război nedorit.

Analiști politici ca Gidi Grinstein, președintele institutului Reut de la Tel Aviv cred că vizita lui Obama în Israel a fost planificată prost și nu va rezolva neînțelegeri precum aceasta.

„În privința Iranului, Israelul și Statele Unite nu par să aibă a-și spune nimic nou. În privința Siriei, americanii nu au un tablou clar iar în ceea ce privește chestiunea palestiniană și unii, și ceilalți au făcut un pas înapoi”, a declarat Grinstein agenției Reuters.

Casa Albă a căutat să tempereze în mod deliberat așteptările de la vizită. Ea poartă în schimb o încărcătură simbolică ridicată.

La Ierusalim, unde vor avea loc întâlnirile oficiale, au fost arborate peste tot drapele americane și israeliene și postere despre trăinicia alianței dintre cele două țări.