Loretta Handrabura: Cei mai mulţi candidaţi se conduc după o motivaţie extrinsecă, cele mai prestigioase specialităţi pe piaţă, cel mai bun salariu sau după o tradiţie a familiei, necorelată cu cunoştinţele şi capacităţile lor.
S-a încheiat etapa întâi a admiterii la studii superioare de licenţă şi studii superioare de masterat, sesiunea 2013. Urmează o sesiune repetată de admitere pentru universităţile cu locurile neacoperite. Ce trebuie să înţelegem din modul în care se prezintă cifrele referitoare la cei admişi, locurile neacoperite, pragul tot mai jos de pregătire pentru statutul de student? Ministra adjunctă a Educaţiei, Loretta Handrabura, ne va împărtăşi opiniile sale.
Europa Liberă: Aşadar, dnă Handrabura, s-a încheiat prima etapă de admitere la studii superioare de licenţă şi studii superioare de masterat. Urmează a doua etapă, pentru locurile neacoperite. O întrebare foarte naivă, cred, pe care îndrăznesc să o pun: această a doua etapă, de fapt, este firească? Inclusiv ca practică europeană? Şi de fapt, în acelaşi sens, nu este cumva mai curând un gest de îngăduinţă faţă de cei care au ales o profesie, n-au reuşit şi sunt gata să înveţe o alta, drumul spre care are bariere mai reduse de exigenţă?
Loretta Handrabura: „Este şi aceasta o ipoteză, dar practica europeană arată că trebuie să oferim această sesiune repetată atunci când admiterea se desfăşoară într-o nouă formulă, cea pe care noi, în sfârşit, am aplicat-o în acest an. Noua formulă, precum cunoaşteţi, consta în faptul că un candidat era în dreptul să depună la mai multe specialităţi concomitent, la una sau mai multe universităţi, şi atunci desigur că şi la noi, şi în România, şi în ţările CSI sau europene, cu o democraţie mai matură, se atestă tendinţa ca tinerii să meargă la sesiunea de bază şi să depună la specialităţile considerate cele mai prestigioase, ulterior, dacă nu prind un loc la aceste specialităţi, sigur că merg pe opţiunea doi sau trei. De regulă, fiecare dintre ei au şi opţiunea doi sau trei.”
Europa Liberă: A fost prima dată când absolvenţii de licee şi instituţii de învăţământ mediu de specialitate au putut să depună dosarul de admitere concomitent la mai multe instituţii de învăţământ superior. Aşteptările au fost confirmate în acest sens?
Loretta Handrabura: „Au fost confirmate sub aspectul că era firesc să le oferim această şansă mai cu seamă celor care doreau să aplice concomitent la mai multe universităţi, dar, de exemplu, la aceeaşi specialitate, pentru a reuşi să se formeze profesional în pedagogie, dacă acesta a fost visul, sau în inginerie. E mai trist atunci când foarte mulţi tineri încep acest parcurs al traseului de formare profesională neştiind foarte clar ce vor, dar, mai cu seamă, necorelând aspiraţia cu capacităţile şi cunoştinţele lor fiindcă, aici, de fapt, se ascunde problema. Aş mai aduce un al doilea argument înainte de a dezvolta problema pe care am enunţat-o pe final.
Analiza noastră din ultimii patru ani de zile ne arată că dacă în sesiunea de bază rata de înmatriculare este peste 70%, aşa a fost în 2012 şi în 2011, anul acesta la fel avem circa 70% rata de acoperire, după sesiunea repetată se ajunge, practic, la cifra de acoperire de 96-94 %, ceea ce înseamnă că avem acea categorie de indecişi, care nu se ghidează în alegerea profesiei, în primul rând, de motivaţia intrinsecă, altfel spus, de acea auto-evaluare obiectivă, pe lângă ce vreau să răspundă şi la întrebarea: ce cunoaşte şi dacă este eligibil pentru o specialitate sau alta? Cei mai mulţi candidaţi ai noştri, unii încurajaţi greşit şi de părinţi, se conduc mai mult de motivaţia extrinsecă, determinată de factorii socio-economici şi cei culturali, altfel spus care sunt cele mai prestigioase specialităţi acum pe piaţă, unde e cel mai bun salariu sau merg după o tradiţie a familiei necorelând-o cu cunoştinţele şi capacităţile copilului.”
Europa Liberă: Care sunt cifrele cele mai relevante ale acestei etape de admitere şi, de fapt, despre ce vorbesc în sensul tendinţelor?
Loretta Handrabura: „S-a finalizat şi în acest an imediat din sesiunea de bază admiterea la Universitatea de Stat, de Medicină şi Farmacie, unde avem şi cel mai mare concurs şi unde, practic, depun cei mai buni candidaţi, cu cele mai înalte medii.
Faptul că tindem să avem o Armată naţională şi aceasta devine mai atractivă i-a determinat pe tineri să aplice la Academia Militară a Forţelor Armate unde, de asemenea, am avut un concurs şi s-au acoperit locurile din prima.
Aceeaşi tendinţă o atestăm la Academia de poliţie „Ştefan cel Mare”. Ne dă în continuare de gândit şi observăm că subvenţiile pe care le-am dat noi în domeniul pedagogiei, diferite stimulente chiar şi în timpul studiilor, pentru studenţii de la facultăţile domeniului Ştiinţe ale Educaţiei nu conduc la o acoperire şi la o cerere din partea tinerilor a specialităţilor de pedagog pe diverse materii. De ce zic acest lucru? Fiindcă cele mai multe locuri neacoperite le atestăm în domeniul Ştiinţe ale Educaţiei - cu peste 300 de locuri vacante, dacă putem spune aşa.”
Europa Liberă: Există clişee, stereotipuri de percepţie ale societăţii potrivit cărora este profitabil să te duci la drept, de exemplu, sau la altă breaslă cu bani ca şi cum garantaţi, decât să te chinui cu pedagogie non-profit, de exemplu. Ar fi ceva în arsenalul de politici care să schimbe acest dezechilibru? Sau e de aşteptat să se schimbe, lent, societatea mai întâi ?
Loretta Handrabura: „Aici sunt două categorii de factori, eu vorbeam ceva timp în urmă şi cu colegii din Georgia, dar şi cei din ţările baltice şi dânşii mi-au confirmat că se confruntă cu aceeaşi problemă – lipsa candidaţilor sau lipsa interesului pentru profesia atât de prestigioasă de altă dată, de pedagog. Dânşii au intervenit ceea ce, mă rog, m-a făcut să gândesc o dată în plus dacă asta ar fi soluţia, au intervenit în rezolvarea acestei probleme cu un pachet de soluţii, dar au început-o ceea că ei nu au Universităţi pedagogice, nu au facultăţi pedagogice. Au scos chiar din circuitul învăţământului superior acest tip de instituţii oferindu-le tinerilor posibilitatea să se formeze la facultăţi de fizică, matematică şi doar pe parcursul anilor de studii studenţii sunt îndemnaţi să-şi aleagă şi pachetul de ştiinţe ale modulului psiho-pedagogic, în ideea că ar putea, în perspectivă, să profesze într-o instituţie de învăţământ de orice nivel şi atunci au nevoie de acest modul obligatoriu.
În cazul nostru poate şi asta ar fi soluţie pentru că există între tineri, cu părere de rău, un top neformal al instituţiilor şi, de regulă, mă uit că sunt tot mai timoraţi cei care învaţă la universităţi pedagogice să recunoască că îşi fac studiile în universităţi cu asemenea profil, deşi chiar nu pot să-i înţeleg. După mine, în cazul nostru, trebuie să venim cu o abordare mult mai complexă. Prima problemă pe care mi-o certifică deja mai mulţi tineri specialişti este neatractivitatea satului, standardul de viaţă dintre satele din Republica Moldova şi fie centrele raionale, dar mai cu seamă cele două municipii, au ajuns să fie foarte diferite.”
Europa Liberă: Linia de exigenţă sau chiar de intransigenţă impusă de Ministerul Educaţiei pare că se rupe la nivelul rectorilor, al comisiilor de admitere la universităţi. Acolo unde, de exemplu, îmbulzeala pentru unele profesii nu este chiar uriaşă, codaşii de la BAC trec cu uşurinţa unor campioni de admitere. Aşa se face că cineva cu puţin peste media de cinci la BAC va trebuie după anii universităţii să producă elevi de nota zece, cum vor părinţii şi societatea. În acest sens, cum totuşi poate fi posibil să fie stopat valul de mediocritate peste universităţi?
Loretta Handrabura: „Aţi enunţat o problemă poate cea mai dureroasă: tendinţa de acoperire cantitativă a locurilor din Universităţi în detrimentul calităţii şi întrebarea chiar rămâne una firească: cum un viitor pedagog care la intrare a avut media şase ar putea să pregătească viitori elevi de nota opt, nouă şi zece?
Trebuie ridicată exigenţa, aveţi perfectă dreptate, chiar înlocuind abordarea aceasta de „admitere în masă” a studenţilor care nu îşi au locul cu medii de cinci şi şase la nivelul studiilor superioare. Eu cred că o să ajungem într-un an, doi, la această abrodare, chiar reducând din cifra de admitere şi sper că şi rectorii vor susţine această iniţiativă.
În România, de curând, rectorul Universităţii Agricole îmi spunea: „Eu nu sunt interesat să iau cât mai mulţi studenţi care nu ar avea cea mai înaltă performanţă şi ulterior nu s-ar încadra în piaţa locurilor de muncă. Interesul meu este să am mai puţini studenţi, dar cei mai buni”. Probabil că anume aceasă abordare trebuie să existe şi în cazul instituţiilor noastre, aşa încât să devenim competitivi şi atractivi pentru studenţii din ţara noastră, care vedeţi că preferă tot mai mult să-şi continuie studiile în afară, dar şi pentru studenţii din alte ţări.”