Problema liberalilor este că atunci când sînt la putere ei nu mai reprezintă votul de protest.
Recentul dezastru electoral al liberalilor germani, care nu au reușit să obțină 5% din voturi pentru a intra în noul Parlament, a pus în lumină unul din efectele ideologice ale crizei: pierderea de teren a partidelor liberale în mai toată Europa.
In alianță cu creștin-democrații, liberalii germani au deținut sistematic, cu puține întreruperi de la al Doilea Război Mondial încoace, Ministerul de externe și au lăsat în istorie nume importante de șefi ai diplomației, precum Hans-Dietrich Genscher sau Klaus Kinkel.
Faptul însă că Angela Merkel a reușit să-și însușească discursul austerității și al măsurilor severe de redresare a economiei a golit de substanță discursul liberalilor.
Situația este însă asemănătoare în mai toate țările Uniunii Europene, iar liberalii încep deja să se pregătească pentru o repoziționare în perspectiva alegerilor europene din mai anul viitor.
Actualmente, grupul liberal din Parlamentul European are 85 de deputați, cu mult sub conservatorii din PPE, sau sub socialiști. Din cei 85, cei mai mulți sînt germanii și britanicii, cu câte 12 eurodeputați fiecare. Dată fiind însă tendința actuală, analiștii estimează că numărul lor se va înjumătăți.
Liberal-Democrații britanici, cu 12 eurodeputați, par a avea o situație privilegiată. Nick Clegg, șeful lor, e no. 2 în guvernul la Londra, iar în 2010, în alegerile naționale, liberalii obținuseră 23% din totalul voturilor. Problema liberalilor britanici este însă aceeași ca și cea a liberalilor germani: când sînt la putere, ei nu mai reprezintă votul de protest. Apoi, Nick Clegg nu are influență și a fost marginalizat de către Cameron, care ține un discurs similar cu cel al Angelei Merkel. Așa încăt, se prevede că în alegerile europene de la anul scorul liberalilor britanici va cădea sub 10%.
Italia are cinci deputați afiliați liberalilor (la fel ca România, Bulgaria sau Belgia), dar grupul lor, Italia Valorilor, e pe cale de a se destrăma și nu este deloc sigur dacă anul viitor vor mai exista liberali italieni în Parlamentul European.
Foarte important pentru repoziționarea liberalilor va fi cine va conduce partidul la nivel european. Șeful grupării în Parlamentul UE e fostul premier belgian Guy Verhofstadt, însă la nivel european șeful partidului ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa) este britanicul Graham Watson. Watson a fost foarte criticat, chiar din interiorul partidului, pentru faptul că nu a știut să dea o direcție unitară partidului.
Șeful liberalilor germani, Guido Westerwelle, care tocmai și-a pierdut postul de ministru de externe, s-ar vedea în lider al partidului. El are insa un adversar important in persoana lui Guy Verhofstadt, șeful grupului ALDE din Parlamentul UE.
Verhofstadt se bucură de sprijinul liberalilor lui Mark Rutte, aflați la putere în Olanda, iar liberalii belgieni mai au figuri foarte influente la nivel european, precum Comisarul UE Karel De Gucht, sau fostul Comisar Louis Michel, in vreme ce germanul Guido Westerwelle e slăbit de faptul că a pierdut la el acasă. In schimb, belgianul Verhofstadt are împotriva lui faptul că e văzut ca mult prea stângist și partizan al unei Europe federale. Verhofstadt e făcut chiar de unii responsabil pentru dezastrul german, prin felul in care el nu încetează să propună federalismul și „mai multă Europă“, precum si punerea in comun a datoriilor țărilor UE. La fel, el a semnat împreună cu ecologistul Daniel Cohn-Bendit un „manifest pentru o Europa post-națională și federală“.
Alți importanți liberali europeni vor fi însă anul viitor în căutarea unui post de mare vizibilitate. Așa este finlandezul Olli Rehn, actualul Comisar UE pentru economie, sau danezul Anders Fogh Rasmussen, secretarul general NATO, care anul viitor își va încheia mandatul.