Procuratura se implică în proiectul nuclear „Belene”

Procuratura a depus la tribunal acte de acuzare pentru delapidarea a peste patru milioane de euro.


La numai 10 zile după ce ofițeri din Agenția pentru securitate națională au perchiziționat mai multe birouri ale Companiei naționale de electricitate și ale companiilor de consultanță „Warley Parsons” și „Risk Engineering”, Procuratura a depus la tribunal acte de acuzare pentru delapidarea a peste patru milioane de euro împotrivă a doi din foștii directori executivi ai Companiei naționale și a președinților companiilor de consultanță.

Primii doi nu au respectat decizia Parlamentului de la 29 martie 2012 privind oprirea proiectului nuclear „Belene” și au continuat plățile. Șefii companiilor de consultanță au exercitat presiuni în vederea obținerii banilor.

Procurorul șef adjunct Borislav Sarafov nu a exlus posibilitatea ca doi foști și un actual ministru al Economiei și Energeticii să primească acte de acuzare. El a adăugat că în cazul „Belene” a fost aplicată schema criminală folosită cu zece ani în urmă pentru fraudarea Companiei de termoficare a capitalei.

Proprietarului companiei „Risk Engineering” Bogomil Mancev i-a fost stabilită o cauțiune record de 500 000 de euro. El a declarat în apărarea sa că oficialitățile Companiei naționale de electricitate nu au reziliat contractul cu principalul consultant, „Warley Parsons”, iar miniștrii respectivi nu au ordonat sistarea plăților.

Situația în jurul proiectului nuclear „Belene” se complică de faptul că rușii din „Atomstroiexport” au cerut Companiei naționale de electricitate compensații în valoare de peste un miliard de euro pentru renunțarea la proiect. Procesul va începe în luna decembrie la Paris.

Compania juridică angajată pentru a apăra interesele Bulgariei s-a plâns că guvernul de la Sofia nu-i acordă sprijinul necesar. Între timp, din Rusia a sosit informația că mai multe documente despre proiectul nuclear au ars și de aceia nu pot fi transmise avocaților companiei bulgare.

Cei din opoziția de dreapta au acuzat foștii comuniști că acționează împotrivă intereselor naționale. O eventuala sentință favorabilă concernului rus va pune Bulgaria în situația de a dezgheța construcția centralei nucleare. Aceasta, se pare, este scopul neanunțat al liderilor socialiști care au inițiat cu un an în urmă referendumul eșuat în favoarea proiectului „Belene”.