PLDM - un lider incontestabil în coaliţia pro-europeană

Igor Boțan: „atunci când spune „Înainte, nu înapoi” spune foarte clar, dacă-i votaţi pe comunişti pierdem şi aceste lucruri pe care le-am obţinut, cu multă trudă.”


Duminică Partidul Liberal-Democrat, cel mai puternic dintre partidele guvernării după numărul de deputați, și-a ținut congresul al șaselea la Chișinău. Despre deciziile luate au stat de vorbă în studioul nostru de la Chișinău Vasile Botnaru și Igor Boțan.

Igor Boţan: „Congresul Partidului Liberal Democrat nu înseamnă altceva decât lansarea în campania electorală. Acest congres vine imediat după summit-ul de la Vilnius care este un punct de pornire, un succes, în viziunea autorităţilor de la Chişinău şi, în special, a celor din Partidul Liberal Democrat. Şi acum, la acest congres, trebuia să se reconfirme câteva lucruri. Primul lucru, cel mai important: a fost reconfirmat rolul de lider incontestabil pentru domnul Vlad Filat. Al doilea lucru: a fost demonstrat tuturor că Partidul Liberal Democrat are suportul partenerilor europeni. Au venit înalţi demnitari şi funcţionari din partea Partidului Popular European, de asemenea, are suportul celor din regiuni, mă refer la lideri politici din Georgia şi din Ucraina. Deci, avem tot acest pachet foarte important care trebuie să asigure cetăţenii că această forţă ştie ce are de făcut.”

Europa Liberă: A rămas să mai aibă şi suportul alegătorilor.

Igor Boţan: „Pentru a avea suportul alegătorilor, Partidul Liberal Democrat a lansat aşa-zisul Manifest care nu este altceva decât un program electoral, un document pentru o perspectivă de vreo zece ani de zile. Am văzut în acest Manifest lucruri foarte interesante, dar fără a fi îndeplinite un şir de promisiuni mai vechi.”

Europa Liberă: Dacă ar fi să treceţi în revistă aceste promisiuni, cât de convingătoare pot sau nu pot fi pentru alegătorii care astăzi au reţineri, nu neapărat faţă de PLDM, dar faţă de guvernare, în general?

Igor Boţan: „La această întrebare Partidul Liberal Democrat răspunde chiar cu lozinca „Înainte, nu înapoi!”. De o manieră implicită, Partidul Liberal Democrat intră în polemică cu Partidul Comuniştilor. El a fost menţionat, acest partid de opoziţie, în discursurile premierului Leancă şi al domnului Vlad Filat ca principalul oponent.”

Europa Liberă: Adică înapoi se asociază cu Partidul Comuniştilor?

Igor Boţan: „Da, acest lucru a fost de o manieră explicită lămurit, explicat. Premierul Leancă, în luarea sa de cuvânt, s-a referit destul de mult la Partidul Comuniştilor şi a identificat foarte clar: să mergi înapoi înseamnă ca Republica Moldova să voteze pentru Partidul Comuniştilor.”

Europa Liberă: Dar ce anume promite alegătorului, ca să îl convingă să voteze stejarul? Locuri de muncă sau?

Igor Boţan: „Locuri de muncă, da. Promite, pentru următorii zece ani de zile, 100 000 de locuri de muncă, dar, din păcate, nu explică ce s-a întâmplat cu cele 200 000 de locuri de muncă, promise pentru un ciclu electoral.”

Europa Liberă: Poate le avem deja.

Igor Boţan: „Tocmai de aceasta Manifestul ridică semne de întrebare. Dar, ca să fie clar pentru radioascultători, atunci când spun „Înainte, nu înapoi”, Partidul Liberal Democrat spune foarte clar: da, am comis greşeli, da, avem handicapuri multe, dar, iată, avem perspectiva europeană, iată, avem regimul liberalizat de vize. Dacă-i votaţi pe comunişti înapoi, pierdem şi aceste lucruri pe care le-am obţinut, cu multă trudă.

Mai mult decât atât, Partidul Liberal Democrat, prin ultimele iniţiative, a devenit şi lider incontestabil în coaliţia pro-europeană. Partidul Democrat a trebuit să recunoască că iniţiativele lui Vlad Filat, la care au aderat, şi mitingul din 3 noiembrie, şi acest pact de responsabilitate, la care a aderat Partidul Democrat, semnifică că recunosc leadership-ul acestui partid.

Mai mult decât atât, Marian Lupu care, în luna ianuarie, spunea că, la summit-ul de la Vilnius, va fi doar parafat Acordul de Asociere, ceea ce este un eşec total al politicii externe, iată că, a fost la Vilnius şi şi-a schimbat punctul de vedere şi acum recunoaşte că este totuşi un succes. Deci, toate lucrurile acestea, puse împreună, arată că Partidul Liberal Democrat îşi revendică rolul de lider, de cel mai puternic partid politic din Republica Moldova. ”

Europa Liberă: Vlad Filat a fost la Kiev, a rostit un discurs împreună cu Mihail Saakaşvili. Saakaşvili a venit la Chişinău la congres. Ce înseamnă aceasta?

Igor Boţan: „ Eu cred că aici lucrurile sunt aranjate de aşa natură, încât să evoce un parcurs care a început cu revoluţia rozelor din Georgia, din 2003, a fost preluat acest gen de manifestare de revoluţia oranj, în 2004, a avut loc revoluţia Twiter, în 2009. Deci, avem această evocare a unui parcurs. În Georgia, sub conducerea lui Mihail Saakaşvili, ţara respectivă, iată că, a ajuns, de asemenea, ca şi Republica Moldova şi a parafat acest Acord de Asociere, iar Mihail Saakaşvili a fost în situaţia să fie expulzat, scos din viaţa politică. Cred că acum Vlad Filat vrea să transmită un mesaj: noi, cei din Partidul Liberal Democrat, nu vrem să împărtăşim aceeaşi soartă, de aceea, doar înainte, nu înapoi. ”

Europa Liberă: Dar aceasta înseamnă arderea podurilor spre Rusia?

Igor Boţan: „ Aceasta înseamnă lucruri destul de dificile în raporturile cu Rusia şi vedem că Rusia nu scoate embargoul. Deja putem vorbi că este un embargou şi are substrat politic în privinţa vinurilor moldoveneşti. Mai mult decât atât, reprezentanţii Partidului Regiunilor, de guvernământ încă, în Kiev, au dat o ripostă lui Saakaşvili şi lui Filat, afirmând că cei care s-au marcat prin insuccesele în ţările lor nu ar trebui să vină pe Maidan şi să sfătuie ucrainenii ce au de făcut. O aluzie destul de înţepătoare la adresa ambilor politicieni. Şi putem remarca, de asemenea, că Mihail Saakaşvili aici, la Chişinău, a venit cu lozinca „Ieşire la mare, urcare la munte”, care este o lozincă foarte, foarte, hai să-i zicem aşa, mobilizatoare pentru un anumit segment al spectrului politic.”