Muzică și politică - repere pentru o retrospectivă 2013

Eliberat din închisoare în cursul lunii decembrie trecut, magnatul rus Mihail Hodorkovski declara în primul său interviu acordat presei ruse că, după îndelungata întemnițare de peste un deceniu, își dorește foarte mult să asculte... muzică simfonică. Un critic britanic a remarcat cu admirație și a difuzat informația, iar un productor, tot din Marea Britanie, s-a grăbit să-i trimită miliardarului unul din ultimele sale discuri.

Nimeni nu pare să fi observat însă că, exprimîndu-și mulțumirile pentru cei ce i-au facilitat ieșirea din închisoare și, practic, azilul căpătat în Germania, Hodorkovski nu a spus un cuvînt despre

Gidon Kremer și Martha Argerich la concertul de la Berlin

Gidon Kremer, Kremerata Baltica, despre Herta Müller, laureata Premiului Nobel, și, în general, toți cei care s-au zbătut pentru a organiza în luna octombrie, iar apoi au participat (pianistele Martha Argerich și Kathia Buniatishvili, compozitorul Giya Kancheli, corul de copii „Șcedrik”, din Ucraina etc.) la concertul organizat în sala Filarmonicii din Berlin „în sprijinul victimelor violenței și ale încălcării drepturilor omului din Rusia”.



În mesajul transmis în ajunul concertului, Gidon Kremer îi numise în mod expres pe Mihail Hodorkovski și asociatul său Platon Lebedev, alături de ziarista asasinată Ana Politkovskaia, și subliniase că „de-a lungul a peste un deceniu rata celor uciși și lista celor condamnați pe motive îndoielnice în Rusia au crescut în mod exponențial.”

Violonistul leton, dar format la școala lui David Oistrah, la Moscova, declara cu acel prilej pentru săptămînalul Die Welt: „Sînt foarte îngrijorat că din ce în ce mai multe libertăți, pe care le-am considerat ca existente de la sine, cum sînt libertatea de expresie și cea artistică, sînt restrînse în Rusia, ca pe vremea Uniunii Sovietice, chiar dacă, desigur, cu metode diferite...”

Odinioară, în deceniile de comunism, relativ frecvente, ieșirile în scenă de ordin cultural-politic ale unor artiști în favoarea confraților lor persecutați sau pentru cauze de interes public, au devenit astăzi rare, deși nu mai există constrîngeri politice reale, care să le justifice sau explice rezervele.

Un exemplu, într-o retrospectivă culturală a anului 2013 îl poate constitui atitudinea multor artiști muzicieni față de campania de presă, căreia i s-a raliat și Europa Liberă, pentru salvarea de la demolare a casei

Imagine a unei emisiuni a TVR Iași din decembrie 2013

lui George Enescu, din România, de la Mihăileni, Botoșani.

Cu mici excepții ce îi onorează, artiștii și oamenii de cultură, în special cei din România, au evitat orice luare de poziție publică, în ciuda evidentei importanțe simbolice pentru cultura națională a casei în care Enescu a fost educat în prima copilărie și, la maturitate, a compus cîteva din opusurile sale.

Alți muzicieni, trăind în diaspora românească și cunoscuți ca interpreți ai operei enesciene, au dat de înțeles, fie prin tăcerea totală, fie prin mesaje private, că nu vor să riște să fie „persecutați” la București, să nu mai fie invitați pentru concerte etc., dacă s-ar exprima pe tema necesității salvgardării patrimoniului enescian.

Onoarea a fost salvată de alți cîțiva muzicieni români, ce pot fi

Casa lui George Enescu de la Mihăileni

numărați pe degetele unei mîini și, mai ales, străini, din Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Franța, care au condamnat în scris indolența și nepăsarea autorităților și a conducerii Ministerului român al culturii. În decembrie, pe căile întortocheate ale relațiilor umane din România, casa enesciană a fost în cele din urmă inclusă oficial pe lista monumentelor istorice.

Replierea oportunistă nu a fost proprie doar României, ci, așa cum o punea în evidență presa internațională, ea a devenit un soi de loc comun în cazul Rusiei și a unui grup întreg de muzicieni bine cunoscuți, atașați de putere și politica Kremlinului. Personalitatea de prim plan a reprezentat-o și continuă să o reprezinte dirijorul Valeri Gergiev, director, între altele, al Teatrului Mariinski de la St. Petersburg.

Decorat de președintele Putin cu titlul de „Erou al Muncii”,

La ceremonia de decorare...

încadrat printre cei 499 de „oameni de încredere” ce au susținut și au făcut propagandă pentru candidatura la președinție a lui Putin, (alături, între alții, de violonistul Pavel Kogan, de altistul Iuri Bashmet, pianistul Denis Mațuev și soprana Ana Netrebko), Gergiev declara în luna august pentru „The Independent”: Cred că Occidentul nu înțelege ceea ce este corect despre Rusia. [...] Pentru mine alegerea este ușoară și clară! Nimeni nu este pregătit să conducă Rusia în acest moment în felul în care o poate face dl. Putin”.

După o farsă, la care l-a supus o agenție de știri rusă ce anunța că Gergiev ar fi luat apărarea la Londra, într-un discurs la Opera Covent Garden, a membrelor trupei punk Pussy Riot, dirijorul se mărginea să posteze via Twitter un mesaj de dezmințire a știrii calificată de „gen parodie”. Nici un cuvînt mai mult din partea unuia din cei mai bogați din categoria celebrități și oameni din lumea artei din Rusia, pe locul trei în topul revistei Forbes, cu un venit de 16 milioane de dolari, și acționar al unei companii producătoare de... carne de curcan.

Cert pare să fie că dirijorul pune înainte de orice drepturi ale omului, loialitatea sa față de Kremlin, iar răspunsul său defensiv la acuzațiile repetate și protestele împotriva sprijinului implicit pe care

La protestul de la New York

îl acordă legislației homofobe din Rusia a demonstrat-o în ultimele luni. Protestele s-au derulat succesiv la premiera operei Evgheni Oneghin la Metropolitan la New York, în capitala Marii Britanii, înaintea unui concert al Orchestrei Simfonice din Londra, al cărui director este, și, mai recent, la München, unde urmează să preia în anii viitori direcția Orchestrei Filarmonice, condusă odinioară de Sergiu Celibidache.

Peste tot, Gergiev s-a mărginit să răspundă că „este greșit să se sugereze că el a sprijinit vreodată legislația anti-gay”. Nimic mai mult, nici în acest caz, și nici o referință la politica președintelui Putin, pe care îl susține și îl va susține în continuare împreună cu ceilalți artiști „încredere”, în calitate de ambasador al Olimpiadei de Iarnă de la Soci, unde va fi unul din marii maeștri de ceremonii...