Al 24-lea raport anual al organizației pentru drepturile omului cu sediul în Statele Unite.
Organizația pentru drepturile omului Human Rights Watch, cu sediul în Statele Unite, și-a dat publicității raportul anual, care cuprinde printre altele critici mai aspre decât în anii trecuți la adresa Federației Ruse.
Human Rights Watch spune în al 24-lea său raport anual că aplicarea legii rusești a așa-numiților „agenți străini” s-a transformat în 2013 într-o campanie la scară națională de intimidare prin inspectare și prin alte metode a sute de organizații neguvernamentale.
„A doua tendință vizibilă în Rusia în 2013 a fost asaltul guvernului împotriva minorităților sexuale prin adoptarea legii împotriva așa-numitei propagande homosexuale în iulie, urmată de un val fără precedent de
„Se pare că guvernul Rusiei este hotărât să lanseze un fel de campanie publică tripartită, împotriva așa-numiților agenți străini, a imigranților și a gay-ilor și lesbienelor, încurajând opinia publică să urască aceste trei grupuri” ...
Raportul enumeră ca a treia tendință condamnabilă în Rusia în ultimul an creșterea violenței împotriva străinilor și răspândirea fără precedent a atitutindilor rasiste și xenofobe în declarațiile autorităților. „Se pare că guvernul Rusiei este hotărât să lanseze un fel de campanie publică tripartită, împotriva așa-numiților agenți străini, a imigranților și a gay-ilor și lesbienelor, încurajând opinia publică să urască aceste trei grupuri” – a spus Denber.
Capitolul despre Rusia din raportul HRW spune că amnistia decretată de președintele rus înaintea Jocurilor Olimpice de la Soci și grațierea fostului magnat petrolier Mihail Hodorkovski au modificat prea puțin, neglijabil, tabloul sumbru din Rusia.
HRW are în raportul pe anul curent mai multe capitole pe regiuni, din Asia Centrală până în UE și Statele Unite. Sunt criticate, de exemplu, practicile de interceptare și supraveghere folosite de serviciile de informații americane, așa cum le-a dezvălui fugarul Edward Snowden.
În Uniunea Europeană sunt criticate țări ca Ungaria sau Franța pentru persecutarea unor grupuri sau minorități, de la oamenii fără adăpost din Budapesta, împotriva cărora au fost luate măsuri fără precedent sub conducerea premierului conservator Viktor Orban, până la romii originari din Balcani deportați cu zecile de mii de autoritățile franceze.
Republica Moldova nu se numără printre cele 90 de țări care au primit un capitol special anul acesta în raportul organizației HRW.
În privința vecinei ei de la apus, România, sunt subliniate influențele politice asupra justiției, inclusiv după criza din vara anului 2012, și măsurile de mutare abuzivă a unor comunități de romi.
Despre Ucraina raportul spune că „a deraiat în 2013” de la ambițiile ei de integrare europeană renunțând să mai semneze acordul de asociere la UE. Sunt menționate de asemenea inițiative legislative anti-gay asemănătoare cu cele din Rusia, atacurile împotriva jurnaliștilor și cazul mai vechi, dar nerezolvat, al fostului premier Iulia Timoșenko, aflată în continuare în închisoare.