Mai mult decît oriunde, în România, dezbaterile televizate au trecut demult pragul suportabilului și, adesea, al nebuniei.
Există diferențe care spun tot despre calitatea generală a unei națiuni. Între ele, nici una nu e mai clară decît diferența între calitatea dezbaterilor de televiziune. Să începem cu partea bună.
În Anglia, Germania și în majoritatea țărilor nordice, politicienii se adună la televizor și dezbat cu argumente, răbdare și politețe temele mari ale zilei. În Italia, în Franța dar, mai mult decît oriunde, în România, dezbaterile televizate au trecut demult pragul suportabilului și, adesea, al nebuniei.
Seară de seară, turme de politicieni intră în studio-uri tv pentru a vorbi tare și deodată, fără argumente, cu umor vulgar și minciuni fără număr.
Telespectatorul nu are cum să înțeleagă ceva dar, odată captat de asemenea emisuni, se prostește și începe să creadă prostii pe care le susține, mai departe, așa cum a văzut la televizor: țipînd, luînd peste picior, mințind și jignind. Nimeni nu are dreptate în acest climat și asta împarte lumea în două: în isterici și în scîrbiți.
Confuzia domnește, gurile mari fac prăpăd și lumea votează pe bază de vorbe goale. Televiziunile sînt o mașină de zgomote murdare, iar publicul continuă să piardă șansa de a deveni ceva diferit de masa de manevră. Totul în numele libertății presei.