La dispariția unui editor al marilor interpreți români

René Trémine la Paris

In memoriam René Trémine (1944-2014).



Din Franța s-a anunțat astăzi încetarea din viață, neașteptată, după o scurtă suferință, a unui cunoscut editor de discuri, pasionat, între alții, de marii interpreți români, René Trémine. Casa sa de discuri, TAHRA, a publicat numeroase imprimări inedite cu pianistele Clara Haskil și Yura Guller, ultima cu origini basarabene, cu George Enescu și Sergiu Celibidache. Un scurt omagiu:

Timp de aproape 15 ani, René Trémine a fost, împreună cu partenera sa de viață, Myriam Scherchen, sufletul unei mici companii de discuri, Tahra, născută la Paris din îmbinarea a două pasiuni și istorii. O imensă pasiune, dublată de un fler aproape infailibil de arheolog, pentru marile interpretări ale muzicii clasice, pe care le-a dezgropat și restaurat neobosit din arhivele radio din Germania, Franța și Elveția, în primul rînd. Pe de altă parte, determinantă în viața sa și înființarea companiei Tahra a fost întîlnirea cu Myriam, una din fiicele, pe jumătate româncă, a marelui dirijor Hermann Scherchen și a soției sale Pia Andronescu.

Hermann Scherchen, Wilhelm Furtwängler, Hermann Abendroth, Eugen Jochum au format pilonii activității sale editoriale, ce însumează cîteva sute de discuri, numeroase dintre ele cu inedite, achiziționate din arhive, spre publicare, cu o rară onestitate și respect al drepturilor de autor, într-o epocă dominată altfel, la nivelul micilor case de discuri, de piraterie și dorință exclusivă de profit.

Discuri ale marilor interpreți români la casa Tahra


Personaj, adesea dificil în raporturile umane, dar un umanist în esența sa, René Trémine a evitat publicitatea la drumul mare, rămînînd cunoscut și apreciat îndeosebi de amatorii cunoscători și de colecționarii de mari interpretări istorice.

Pe René Trémine l-am avut invitat în studioul Europei Libere în 1998 cînd le explica ascultătorilor noștri diferența dintre demersul său și cel al caselor de discuri ce pun pe piață înregistrări neautorizate, la limita pirateriei. Ascultați-l:

Între meritele sale, pentru auditoriul românesc trebuie spus că nici una din casele de discuri ale timpului nostru nu a publicat și pus în valoare mai mult în ultimul deceniu marii artiști de origine română.

Pe primul loc este de pus colecția sa de înregistrări live ale Clarei
Haskil, în jur de 12 CD-uri, reunite în colecțiile intitulate „Moștenirea Clara Haskil” (cu recitalurile de la Hilversum, 1952, Ludwigsburg, 1953, Edinburgh, 1957) și „Inedite Clara Haskil”, din concerte păstrate în arhivele radio, dirijate de parteneri celebri ca Ferenc Fricsay, Herbert von Karajan, Hans Rosbaud, Paul Kletzki. Li se adaugă seria „Clara Haskil cîntă Mozart” (TAH 584-585; 628) și un superb album-carte, „Inédits Haskil” (TAH 389-390), ce include discografia pianistei și o inestimabilă colecție de fotografii.

Pentru amatorii de muzică și istorie din R. Moldova este de semnalat colecția și ea splendidă de înregistrări inedite ale unei pianiste aproape uitate, Youra Guller, născută în 1895, la Marsilia, în Franța, din
părinți basarabeni, o mamă româncă și un tată rus, alungați din Chișinău de pogromurile țariste.

Cine vrea să afle mai multe despre această excepțională pianistă, poate citi livretul primului disc, „Youra Guller cîntă Chopin” (TAH 630), de documente dezgropate în arhivele elvețiene, cu o amplă documentație semnată de muzicologul Frédéric Gaussin.





Pasiunii lui René Trémine i se datorează și un alt disc esențial, într-o coproducție cu Institutul Național al Audiovizualului de la Paris, „Omagiu lui Dinu Lipatti” (TAH 426), banda concertului omagial dirijat după moartea pianistului, de George
Enescu, la Festivalul de la Besançon, din 1951, avîndu-i ca soliști pe Madeleine Lipatti și pe cel mai faimos elev lipattian, Bela Siki.

Un alt album splendid, carte-disc editat de René Trémine, este un omagiu cu un text semnat de Jérôme Spycket: „Clara și Dinu. Două ființe luminoase” (Clara et Dinu. Deux êtres de Lumières, TAH 366/367, 2000).

În această succintă trecere în revistă, ar mai fi de adăugat prima publicarea de benzi master ale înregistrărilor de tinerețe ale lui Sergiu Celibidache cu Filarmonica din Berlin, cinci discuri sub titlul „«Tînărul»
Celibidache” în 1996, urmate de o carte-album, Sergiu Celibidache. Philharmonie de Berlin, în 2001 (TAH 376/377) și imprimarea inedită a unui concert de la Hamburg din 1951 (TAH 493-494).

Pe scurt, ceea ce ar fi fost de așteptat să întreprindă specialiștii de la București, a fost realizat de René Trémine și compania sa pariziană. Un merit inestimabil. Să se odihnească în pace...