Un interviu cu directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internationale al Academiei de Științe Române, fost consilier al președintelui Mihai Ghimpu.
Dan Dungaciu, directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale Academiei de Stiinte romane, se declara convins ca conflictul din Crimeea nu va escalada din punct de vedere militar. „Occidentul va evita confruntarea militara. Se va recurge la eliminarea Rusiei din structuri internationale semnificative, cum e G8 bunaoara, vor urma sanctiuni economice, dar reactia occidentala nu va fi una militara, chiar daca anumite negocieri se vor purta sun fumul unei amenintari militare". Cercetatorul crede ca actiunile de ultima ora ale Rusiei urmaresc instalarea ei in Crimeea si pregatirea de negocieri cu spatiul euroatlantic care, pe de alta parte, va folosi in aceste negociere parghile economice si politice.
Europa Liberă: Cum înţelegeţi Dvs. strategia preşedintelui rus, Vladimir Putin, în această situaţie? Parcă pare în continuare incredibil că a ales calea războiului, o cale care ar putea duce la un al treilea război mondial.
Care a fost miza Federaţiei Ruse? Cred că trebuie de plecat de la următoarea chestiune: strategic vorbind, Ucraina este mai importantă pentru Rusia decât este importantă pentru spaţiul euroatlantic, în special pentru Europa. Deci, greutatea strategică a Ucrainei atârnă mult mai puternic în talgerul Federaţiei Ruse. Şi reacţia Federaţiei Ruse a venit ca urmare a unei schimbări ipotetice de poziţii. Situaţia Ucrainei cred că trebuie să o înţelegem şi ca a unui stat care niciodată până în prezent nu a făcut mişcări radicale nici într-o parte, nici în alta. A rămas, cum s-ar spune, într-o poziţie neformalizată nici cu Estul, nici cu Vestul.
Iar ce s-a întâmplat în Ucraina în preajma semnării acordului cu UE era o primă formalizare în istoria Ucrainei a unei apropieri de Vest. În momentul acela Federaţia Rusă a intervenit cu tot instrumentul, tot „armamentul” din dotare şi a reuşit să întoarcă Ucraina spre Est. Iar când a văzut această mişcare, partea occidentală din Ucraina şi, dacă vreţi, spaţiul euroatlantic a avut, la rândul lui, o reacţie, pentru că nimeni nu-şi imagina la vremea respectivă că Ianukovici primeşte 15 miliarde de dolari sau o reducere a preţului la gaze fără să fi intrat deja pe făgaşul intrării Ucrainei în uniunea vamală şi, ulterior, în Euroasia.
Ceea ce am văzut în ultima vreme era o Ucraina care risca să meargă fie spre Vest, fie foarte puternic spre Est şi reacţiile de rigoare. Acum suntem în faza în care Rusia reacţionează şi încearcă cu disperare să nu piardă Ucraina din sfera ei de influenţă, soluţia fiind exact ţinta principală a Federaţiei Ruse - deci Crimeea pe care cu siguranţă nu o va lăsa din mână.”
Europa Liberă: Unii cred - şi când spun asta mă refer de exemplu la o analiză scrisă de Leon Arion, cercetător şi director de Studii Ruse la American Enterprise Institute - el analizează comportamentul Rusiei şi spune că acum în mod normal, Putin se va opri să evalueze reacţiile, iar o invazie propriu-zisă în Ucraina ar fi posibilă doar dacă reacţia occidentului va fi slabă şi ineficientă,. Cum vă imaginaţi o reacţie eficientă însă a Occidentului, care ar determina Rusia să se oprească?
Dan Dungaciu: „Nu cred că în momentul acesta e vorba de o invazie care să depăşească Crimeea. E vorba de o intervenţie a Rusiei în Crimeea, care înseamnă sigur în Ucraina pentru că Crimeea este parte a Ucrainei; dar şi de o resuscitare din partea Rusiei, nu pe direcţie militară, ci pe dimensiunea serviciilor, a tuturor agenţilor de influenţă din zona estică, astfel încât, deşi militar vorbind va fi prezentă în Crimeea, toată zona estică să înceapă să fie, cum s-ar spune, din ce în ce mai vocală în ceea ce priveşte apropierea posibilă de Rusia. Deci, asta cred eu că va fi, cel puţin într-o primă fază strategia Federaţiei Ruse: nu o invazie a Ucrainei în integritatea ei, sau un control dacă vreţi a Ucrainei nemijlocite prin cucerirea Kievului.
Ce poate să facă occidentul?
Cred că în primul rând să evite orice confruntare militară. Şi cred că asta va face. Şi faptul că există atâtea discuţii la nivel de ONU, la nivel de NATO, la nivel de UE sau lideri mondiali, cred că aceste discuţii au în vedere sancţiunile care vor fi aplicate Federaţiei Ruse într-o eventuală negociere. Sancţiuni care ţin de nivel politic, cum ar fi eliminarea Federaţiei Ruse din anumite structuri internaţionale foarte semnificative, de pildă G8, sau sancţiuni economice aplicate Federaţiei Ruse, într-un parteneriat de tipul SUA, UE sau alte instituţii financiare de nivel global. Deci, din punctul acesta de vedere, reacţia occidentală nu va fi o reacţie militară, chiar dacă anumite negocieri se vor purta sub fumul unei ameninţări militare prezente cel puţin vag.
Dar în nici un caz nu cred că acest conflict va escalada din punct de vedre militar, pentru că nimeni nu-şi permite acest lucru în acest moment şi toată lumea se gândeşte că o pace strâmbă e mai bună decât un război drept, în sensul în care consecinţele unei confruntări militare cu Federaţia Rusă ar scăpa cu siguranţă de sub control.”
Europa Liberă: Preşedintele SUA, Barack Obama a vorbit despre nişte „costuri” care vor exista pentru Rusia din cauza intervenţiei în Ucraina. Această izolare economică şi politică care se are în vedere de ce l-ar opri pe Putin?
Dan Dungaciu: „Pe termen scurt nu cred că va opri Federaţia Rusă o asemenea strategie. Şi cred că această strategie nici nu vizează oprirea pe termen scurt. Pe termen scurt, Rusia se va instala în Crimeea şi mai bine decât a făcut-o până acum, îşi va resuscita zona de influenţă din spaţiul estic şi sud-estic al Ucrainei şi se va pregăti pentru o negociere cu spaţiul euroatlantic.
În această negociere spaţiul euroatlantic va avea la dispoziţie, sau ca dosar de negociere dacă vreţi, pârghiile economice şi politice. Şi această negociere va determina până la urmă care va fi poziţionarea Federaţiei Ruse, atitudinea ei faţă de Ucraina. Că va fi vorba de un scenariu de tip transnistrean, adică preluarea controlului asupra Crimeii, o ruptură a Ucrainei de facto, nu de iure, sigur nerecunoscută de occident, ci tacit doar de Federaţia Rusă – asta este o posibilitate. Am văzut acest scenariu, el există, funcţionează în R. Moldova, nimeni nu a intervenit să schimbe starea de spirit şi realitatea de pe teren.
Că poate fi un scenariu georgian, în sensul în care Crimeea se va rupe şi va fi mai vârtos recunoscută de Federaţia Rusă - şi asta este teoretic posibil. Că va fi un scenariu federalist, în sensul în care Ucraina va ieşi din această confruntare federalizându-se - şi această chestiune care ar putea fi mai uşor de vândut şi lumii occidentale, şi lumii ruse, pentru că Rusiei i-ar conveni un scenariu federalist din moment ce regiunile din est, cele mai bogate şi cele care subvenţionează de fapt vestul, sunt la îndemâna economică şi politică a Kremlinului într-o măsură destul de mare.
O federalizare a Ucrainei cu siguranţă nu ar deranja foarte mult Federaţia Rusă. Sau un scenariu de tip condominiu rus-occidental asupra Ucrainei, un soi de înţelegere că Ucraina nu se va duce nici într-o parte, nici în alta, adică nu va semna nici asocierea la UE, nici intrarea în Uniunea Vamală, pe o gestiune bipolară, şi din partea occidentală, şi din partea Federaţiei Ruse - deci un condominium care nu se va numi condominium, dar va soluţiona problematica Ucrainei menţinând-o cum s-ar spune nici în Est, nici în Vest, iar Ucraina va sta în picioare din cauza presiunilor care se vor exercita şi dintr-o parte, şi din alta.
În aceste scenarii, atunci când vor fi negociate, va conta puterea de negociere cu care occidentalii vor veni. Nu e vorba, ca să închidem întrebarea Dvs., despre o intervenţie militară împotriva Federaţiei Ruse într-o primă fază. E vorba despre puterea de negociere a occidentalilor pentru a stabili statutul Ucrainei, statutul Crimeii, poziţionarea Federaţiei Ruse şi ce va urma de aici încolo. Pe termen scurt, la mutare este acum Federaţia Rusă.
Dar ceea ce se întâmplă acum în Ucraina trebuie de urmărit totuşi în doi paşi după părerea mea: poziţia pe termen scurt, adică intervenţia Federaţiei Ruse este un aspect care nu poate fi oprit, cum spuneam. În faza a doua va fi foarte important de urmărit ieşirea la rampă a liderilor ucraineni care vor putea să negocieze pacea, ca să zic aşa, şi care vor trebui să fie acceptaţi la vremea respectivă şi de Federaţia Rusă, şi de occident. Cine sunt aceşti lideri?
Problema Ucrainei este că nu mai are lideri disponibili. Liderii Maidanului, în primul rând Kliciko, s-au evidenţiat printr-o poziţie radicală, după şi pură faţă de Federaţia Rusă, în sensul de mobilizare de armată, răspuns militar la agresiune militară. Din punctul acesta de vedere sunt puţini apţi pentru o posibilă negociere. Tăcerea Iuliei Timoşenko în acest moment mi se pare unul din cele mai semnificative elemente. Pentru că s-ar putea ea să revină pe scenă, nu neapărat ca expresie a Euromaidanului radical, dur şi pur împotriva Federaţiei Ruse, ci ca personajul politic care va negocia statutul Ucrainei şi viitoarea pace între Ucraina şi Federaţia Rusă.
Nu-i întâmplător că Iulia Timoşenko va face probabil o vizită la Moscova în care va discuta inclusiv aspectele relaţiei bilaterale. Nu e clar în ce poziţie va face asta, dar s-ar putea ca Iulia Timoşenko să revină pe scenă, ca lider care va putea comunica şi cu Estul, şi cu Vestul, şi va fi cel mai bine plasată într-o eventuală gândire a poziţionării Ucrainei post-conflict.”
Europa Liberă: Cum vor reverbera toate acestea aici, în Republica Moldova? Şi poate înainte asta, v-aş întreba: preşedintele român Traian Băsescu a adoptat o poziţie foarte activă, aşa, cel mai recent a fost citat dintr-o conferinţă cu declaraţia că actualul conflict din Ucraina ar putea degenera într-un război cu implicarea României. Care este miza acestei declaraţii a dlui Băsescu - NATO şi acel articol 5 din Carta NATO sau ce se are în vedere?
Dan Dungaciu: „Cred că din punctul de vedere al securităţii, al problematicii de securitate, România nu are în acest moment ameninţări evidente. România este un stat membru al NATO, prin urmare este protejat de această cupolă de securitate. Articolul 5 poate fi activat atunci când un membru NATO este atacat, ceea ce înseamnă de fapt că NATO este atacată în întregul lui. Din punctul acesta de vedere, nu poate fi o prezumată eventuală agresiune doar împotriva României. Deci, din această perspectivă nu este România în situaţia statelor care se află între spaţiul NATO şi Federaţia Rusă şi care, din nefericire, nu au nici o garanţie de securitate.
Asta se vede şi pe cazul Ucrainei care, în pofida Memorandumului din 1994 de la Budapesta, nu reuşeşte să-i activeze cei care au garantat la vremea respectivă suveranitatea şi independenţa sa, dar şi securitatea practic a Ucrainei. Toate lucrurile acestea ne arată că o Ucraină care nu se află nicăieri din punctul de vedere al securităţii, are mari dificultăţi atunci când apare vreo problemă de securitate să şi-o rezolve.
În aceeaşi situaţie se află şi Moldova care nu are în acest moment nici o garanţie de securitate, are o neutralitate negarantată, deci o neutralitate constituţională mai degrabă, şi care, Doamne fereşte, în eventualitatea unui conflict, nu are nici măcar ponderea globală sau regională pe care o Ucraină o are şi prin asta speră să atragă atenţia. Republica Moldova stă mult mai prost decât Ucraina.
Dincolo de acest aspect şi anume că fără să aparţii unei instituţii de securitate care să te poată ajuta, rămâi la voia sorţii cum se spune, deci această idee, a propos de securitatea şi viitorul Republicii Moldova, poate ar merita să fie discutată mai apăsat după conflictul pe care îl vedem în Crimeea. Şi ideea de neutralitate ca atare se poate să fie pusă sub semnul întrebării.
În al doilea rând, Transnistria se poate radicaliza. Nu-mi imaginez acum pe ce scenarii, dar este clar ca asta va pune Chişinăul într-o situaţie extrem de complicată: Şi ce va face atunci Chişinăul? Va reacţiona, nu va reacţiona, se va face că conflictul nu există, va închide ochii, se va întoarce cu spatele la el. În orice situaţie, o radicalizare a Tiraspolului va aduce probleme politice, strategice şi de securitate enorme Republicii Moldova.
În al treilea rând, în perspectiva unor astfel de evoluţii, mi-e greu să-mi imaginez, inclusiv ţinând seama de ceea ce se întâmplă acum în Crimeea, ca va mai fi posibilă rezolvarea conflictului transnistrean pe ideea plecării trupelor Federaţiei Ruse din Transnistria. Chiar dacă nici până acum nu era foarte optimistă o asemenea perspectivă şi s-a dovedit că este chiar nerealistă, după conflictul din Crimeea, s-ar putea ca ideea să devină complet irealizabilă.
Şi din punctul acesta de vedere, cred că Republica Moldova ar trebui să-şi gândească, inclusiv destinul european, pe ideea că Nistrul se transformă într-o frontieră de război, sau că este o frontieră de război pentru Federaţia Rusă. Aceasta va fi una dintre consecinţele confruntărilor pe care le vedem astăzi în Ucraina şi la care probabil că Chişinăul va trebui să reflecteze un pic mai sistematic.
Sigur că toate aceste lucruri, poziţionarea Republicii Moldova depinde foarte mult şi de cum se încheie agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, dar dincolo de toate acestea aspectele pe care le-am numit – ideea de neutralitate rediscutată, şubrezenia strategică a Chişinăului faţă de radicalizarea Tiraspolului şi perspectiva europeană a Chişinăului care trebuie să fie gândită într-un fel pornind de la ipoteza că retragerea trupelor ruse este ipotetică sau din ce în ce mai neplauzibilă, deci toate aceste lucruri s-ar putea să devină teme pe agenda dezbaterilor de la Chişinău.”