Cu o saptamana inaintea alegerilor europarlamentare, un ONG din România cheama electoratul la boicotarea scrutinului prin „greva cetateneasca”. Este vorba despre organizatia „Uniți, salvăm”, cea care a organizat in toamna anului trecut manifestatiile impotriva exploatarii miniere Rosia Montana si care anunta reluarea protestelor in primavara. Silviu Sergiu, editorialistul de la „Evenimentul zilei” se intreaba de ce nu s-au reluat protestele in martie si de ceapare aceasta initiativa acum, in perioada de campanie electorala. El crede ca explicatia sta in agenda ascunsa a organizatiei, care nu are nimic de a face cu ce s-a strigat in toamna in Piata Universitatii: „Nici corupţia endemică în creştere, nici Marele Jaf al Statului pus la cale de baronii roşii, nici asaltul actualei puteri la adresa instituţiilor statului de drept, nici atacurile guvernanţilor la adresa partenerilor occidentali ai României, nici bezelele transmise Rusiei, nici scăderea nivelului de trăi, demonstrată cu cifre oficiale. (Nimic) nu i-a înfierbântat pe activiştii „Uniti, salvam”, nu le-a redeschis apetitul pentru protest”. Silviu Sergiu considera ca boicotarea alegerilor este cel mai prost sfat dat alegatorilor si asa suficient de dezinteresati de ce fac politicienii.
Initiativa „comunitatii „Uniti, salvam” este insa aparata de Ioana Lupea, intr-un articol postat in sectiunea de bloguri a ziarului „Adevărul”. In opinia ei, greva cetăţeanească la care „Uniti, salvam” cheama pe 25 mai, chiar in ziua votului, „nu înseamnă absenţa spiritului civic şi nici nu este antidemocratică. Este o formă democratică de presiune exercitată asupra clasei politicile pentru mai multă democraţie, mai multă participare cetăţeanească, mai multă deliberare”. Ioana Lupea transcrie lista de revendicari. Destul de numeroase, dar nu se spune si de ce nu au fost formulate in timp util, ca sa poata fi aplicate la acest scrutin si la urmatoarele.
Pe site-ul Contributors.ro, Valentin Naumescu semneaza o analiza in care spune ca „Ucraina post-sovietică a eşuat”. „Kievul nu mai poate opri acest proces. Nu are resursele, atractivitatea simbolică, susţinerea occidentală suficientă şi, în ultimă instanţă, nici mijloacele concrete (militare sau de altă natură) de a se opune dezintegrării statale accelerate, neputându-şi lichida în masă proprii cetăţeni care doresc sincer divorţul de proiectul naţional ucrainean. Mă tem că, scrie Naumescu, [...] Kievul nu va mai avea nici interesul să se opună imploziei statale [...] Nu va mai fi rentabil să finanţeze, practic, o regiune care i-a scăpat de sub control şi care nu-i mai aduce decât necazuri. Acest proces de dezintegrare a Ucrainei poate insa dura ani de zile si probabil se va incheia printr-o solutie negociata intre marile puteri.”
Valentin Naumescu atrage atentia ca, la momentul repectiv, Republica Moldova si România vor trebui sa fie foarte atente ce rol joaca. Moldova trebuie sa se decida daca vrea sa se instaleze pe termen lung in neutralitatea pe care i-o propune Moscova, sau daca vrea sa se alature Vestului, unde NATO se pregateste de extindere. România, la randul ei, trebuie sa-si calibreze atitudinea intre loialitatea fata de actualii aliati si abilitatea de a lasa loc de „bună ziua” „inamicului” de azi. „Şi Putin, şi Rogozin, sînt trecători. Vecinătăţile însă rămân”.