Rusia lui Valeria Novodvorskaia

La Moscova, pe 12 iulie, s-a stins din viaţă cunoscuta activistă şi politiciană de opoziţie Valeria Novodvorskaia.

La Moscova, pe 12 iulie, s-a stins din viaţă cunoscuta activistă şi politiciană de opoziţie Valeria Novodvorskaia. Fost disident sovietic, despre ea se spunea că este „mereu în opoziţie”, iar în ultimii un deceniu şi jumătate a fost un critic dur al regimului lui Vladimir Putin.

Novodvorskaia a murit la 64 de ani, după cum s-a anunţat, din cauza unui şoc produs de o infecţie toxică, în secţia de reanimare a spitalului nr. 13 din Moscova, unde a fost adusă în ajun.

Jurnalistă şi activistă pentru drepturile omului, din anul 1969 a luat parte la mişcarea de disidenţă antisovietică. A fost arestată atunci prima dată sub acuzaţia de agitaţie antisovietică şi închisă forţat în clinica de psihiatrie de la Cazan. În anii 1970-1980, Novodvorskaia a mai fost condamnată de trei ori. În perioada sovietică, a fost arestată, în total, de 17 ori.

Novodvorskaia spunea că lupta sa pentru drepturile omului era de natură tactică: principalul scop al acestei lupte era destrămarea Uniunii Sovietice, pe care o considera un stat totalitar clasic şi „un imperiu al răului”. În 1988, Valeria Novodvorskaia a fost unul din cofondatorii partidului „Uniunea democratică”, iar în 1993, după scindarea partidului, a întemeiat „pe principii pur liberale şi antisovietice” un mic partid numit „Uniunea democratică a Rusiei”.

În ultimii 15 ani, Novodvorskaia a fost un critic radical, plin de duh şi consecvent al sistemului politic din Rusia construit de Vladimir Putin. Iată un fragment dintr-un recent interviu pentru serviciul rusesc al postului nostru de radio, cu Valeria Novodvorskaia, despre Rusia vremurilor lui Putin:

„Sunt multe locuri unde Rusia ar trebui să adere, însă Rusia este un stat în afara legii. Nu demult Rogozin cred că spunea că sirienii sunt fraţii noştri. Noi mereu ne găsim fraţi-iepuri din dictaturi pe placul nostru. Putin este un fanatic de vechi regim de la Luhansk, de tipul lui Suslov, după cum s-a adeverit. El nu vede şi nu-şi aude timpul în care trăieşte. Ne-ar mai lipsi doar un al treilea război mondial. Rusia, sub junta cekistă, nu este capabilă să acţioneze normal nici în politica internă, nici în politica externă. Aşa că, pentru început, Rusia trebuie să facă o alegere pro-occidentală, să se aşeze smerită ca un elev în bancă şi să înveţe de la democraţiile occidentale, să-şi amintească de vremurile lui Elţin, cele mai fericite din istoria noastră, şi să-şi scrie pe steaguri cuvintele lui Gaidar: libertate, proprietate, stat de drept şi, să mai adauge cred, cuvântul umanism. Uniunea democratică şi eu suntem progresişti şi facem ceea ce se cuvine. Eu nu trebuie să demonstrez că sunt duşmanul deschis al lui Putin, deşi el poate să nu ştie că are duşmani. De aceea, cel care ar dori să-şi exprime sentimentele sale duşmănoase, să-i dea cu băţul şi cu urzică peste mâini, o poate face, sigur, dar nu în cadrul alegerilor, care sunt un fel de sperietoare - alegeri vor fi mai târziu, cum spune Dmitri Bîkov, după ce ne vom lămuri şi-i vom pune capăt şobolanului principal. E un lucru complicat, pentru asta trebuie schimbată mentalitatea poporului.”

Camaradul său de luptă pentru drepturile omului în perioada sovietică, preotul Gleb Iakunin a numit-o pe Valeria Novodvorskaia un „apostol al liberalismului rusesc”. Iar părintele Iakov Krotov din cadrul Bisericii ortodoxe ucrainene autocefale, autorul emisiunii „Din punctul de vedere al creştinismului” de la serviciul rusesc al postului nostru de radio a declarat pentru Radio Svoboda că preoţii de la Harkov îi spuneau „o altă Rusie”, pentru ei, Valeria Novodvorskaia era „adevărata Rusie”. „Nu era un supraom, nici sfânt, ci pur şi simplu un om, dar cât de puţini asemenea pur şi simplu oameni au rămas!”, spune preotul Iakov Krotov.

Valeria Novodvorskaia era invitata frecventă a mai multor programe ale postului nostru de radio. În martie 2010, a fost printre semnatarii apelului opoziţiei ruse intitulat „Putin trebuie să plece”. Articolele sale erau publicate pe site-urile Grani.ru, Ekho Moskvy, în revista The New Times. Autoare a mai multor cărţi, între care „De asupra prăpastiei minciunii”, „Poeţii şi ţarii”. În martie 2014, Novodvorskaia a adresat un apel video către activiştii „Sectorului de dreapta” din Ucraina, în care îi îndemna să preseze mai activ guvernul de la Kiev pentru a i se opune Rusiei.