Ucraina se îndreaptă spre alegeri parlamentare

Premierul Arseni Iațeniuk la o sesiune a guvernului

Demisia lui Iațeniuk riscă să creeze un vid în mecanismul decizional din Ucraina.

Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk și-a dat demisia după ce principalii doi parteneri în coaliția de guvernare și-au anunțat retragerea din alianță pentru a-i permite președintelui Petro Poroșenko să înceapă procedura convocării de alegeri anticipate.


Anunțându-și demisia în Parlament, premierul Arseni Iațeniuk a criticat aspru deputații pentru că nu au fost în stare să voteze legi pentru sectorul energetic și pentru armată.

„Îmi anunț demisia din cauza ruperii coaliției și a blocarii chestiunilor guvernamentale”, a spus Iațeniuk.
Iațeniuk a mai declarat că nu s-a putut înțelege să formeze o coaliție cu Partidul Regiunilor și cu Partidul Comuniștilor, așa că nu are altă posibilitate decât să plece din post.

În privința eșecului deputaților Radei de a aproba legi de reformă în energetică și pentru suplimentarea cheltuielilor militare, Iațeniuk a spus că refuzul este ușor de înțeles: „Cine merge în alegeri votând legi nepopulare?”.

După anunțul lui Iațeniuk, spicherul Parlamentului, Oleksandr Turcinov, a cerut partidelor UDAR și Svoboda, cele care au provocat ruperea coaliției, să găsească un premier tehnocrat care să asigure interimatul până la ținerea alegerilor parlamentare.

Agenția Reuters scrie că demisia lui Iațeniuk riscă să creeze un vid în mecanismul decizional din Ucraina chiar când țara luptă să finanțeze conflictul cu separatiștii din est.

În reproșurile adresate astăzi deputaților, Iațeniuk i-a avertizat că riscă să piardă orice rest de simpatie din partea celor care au demonstrat săptămâni de-a rândul pe „Maidan” la Kiev pentru integrare europeană, împotriva președintelui de atunci Viktor Ianukovici.
„Istoria n-o să ne ierte”, a spus Iațeniuk.

Dar decizia celor două partide de a rupe coaliția a fost salutată de președintele Ucrainei Petro Poroșenko, care a spus într-o declarație de presă că societatea ucraineană ar dori o „resetare” a autorităților statului.

Politicienii și activiștii politici de la Kiev s-au plâns mereu că în vreme ce are un președinte ales prin vot democratic, Ucraina încă are un premier și o majoritate parlamentară impuși de voința străzii.