Chișinăul şi Tiraspolul au prelungit acţiunea protocolului privind circulaţia transportului feroviar

Chișinăul şi Tiraspolul au prelungit până aprilie 2015 acţiunea „Protocolului cu privire la principiile reluării depline a transportului feroviar de mărfuri pe teritoriul Transnistriei”.

Acordul adiţional a fost încheiat la distanţă, prin fax, de către liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuc, și premierul în exerciţiu al Republicii Moldova, Iurie Leancă, scrie portalul de ştiri Novosti PMR.

Potrivit unui comunicat al ministerului de externe al autoproclamatei republici, termenul de acţiune al documentului a fost prelungit la iniţiativa părţii transnistrene, ca urmare a constatării eficienţei sale economice pentru regiunea transnistreană.

Aceeaşi sursă precizează că partea moldovenească şi-a reiterat disponibilitatea de principiu de a continua discuţiile privind extinderea protocolului pentru termen mai lung.

„Protocolul cu privire la principiile de reluarea completă a transportului feroviar de mărfuri pe teritoriul Transnistriei” a fost semnat în martie 2012 şi preungit ulterior, în septembrie 2014, până la sfârşitul anului curent.