Parlamentul își reia lucrările vineri la Chișinău pe fundal de neînțelegeri între liderii pro-europeni

Parlamentul a luat o pauză până vineri, după ce a eșuat o a doua tentativă în tot atâtea zile de a-și alege conducerea, din cauza neînțelegerilor între PLDM, PDM și PL. Așa numitele partide pro-europene negociază de peste 50 de zile crearea unei coaliții majoritare și partajarea funcțiilor. Astăzi, liderul democraților Marian Lupu a cerut PLDM să creeze o coaliție minoritară cu PDM, dar fără PL-ul lui Mihai Ghimpu, acuzat de blocarea negocierilor. Ghimpu a acuzat la rândul său democrații că ar dori să se coalizeze cu comuniștii și a spus că decisivă va fi poziția PLDM-ului condus de Vlad Filat. Presa relatează că în dispută s-ar afla acum funcția de ministru al Transporturilor la care pretind și democrații, și liberalii. Mihai Ghimpu spune că adevărata problemă ar fi șefia Procuraturii Generale, care aparține astăzi democraților.