„Putin trebuie oprit. Iar uneori numai tunurile pot opri tunurile” – se intitulează un articol semnat de cunoscutul profesor și politolog Timothy Garton Ash, publicat în britanicul „The Guardian”. „Vladimir Putin este Slobodan Milosevic al fostei Uniuni Sovietice: la fel de rău, dar de proporții mai mari” – scrie Garton Ash. „În spatele unui ecran de minciuni el și-a reînnoit cursul de a desena un para-stat marionetă în estul Ucrainei.”
[…] „Epava a ceea ce odată a fost aeroportul Donețk amintește de o scenă din Siria martirizată. […] Preocupată de Grecia și zona euro, Europa permite în fața propriului gard o altă Bosnie. Scoală-te, Europa. Dacă am învățat ceva din propria istorie, Putin trebuie oprit. Dar cum?” – se întreabă istoricul de la Oxford, pentru a răspunde pe lung. „Ar trebui să amplificăm sancțiunile economice împotriva Rusiei. Combinate cu impactul căderii prețului petrolului, ele au deja un efect semnificativ. […] Faptul nu va alimenta mentalitatea de asediu în Rusia? Ba da, dar regimul Putin o umple deja cu propaganda lui naționalistă, anti-occidentală. Dacă amenințarea nu ar exista, televiziunea rusă ar inventa-o.”
„Asemenea lui Milosevici, Putin este gata să folosească orice instrument la dispoziția lui, fără vreo reținere. În războiul lui împotriva Occidentului a desfășurat pe teren echipament militar greu, a folosit șantajul cu livrările energetice, atacurile cibernetice, propaganda cu ajutorul unor instituții media sofisticate și bine finanțate, operațiuni sub acoperire și agenți de influență în capitalele Uniunii Europene – o, da și bombardiere ruse ce fac vacarm deasupra Canalului Mînecii, cu instalațiile de identificare închise, punînd astfel, potențial, în primejdie zborurile civile.
Există o zicală poloneză ce ar putea fi tradusă vag ca „noi jucăm șah cu ei, iar ei joacă leapșa”. Aceasta este problema Vestului democratic, în general, și a multi-naționalei și încetei Uniuni Europene. […]
Pe termen lung, Putin va pierde. Cei care vor suferi cel mai mult în urma demenței lui vor fi rușii, iar cei din Crimeea și estul Ucrainei, nu vor fi cei din urmă. Dar pentru dictatorii pricepuți, duri, din națiuni mari, bine înarmate, pline de resurse și bruiate psihologic, durata poate fi foarte îndelungată. Înaintea plecării lui, și mai mult sînge și lacrimi vor curge nestînjenite pe rîul Donețk. Așa că provocarea – apreciază Timothy Garten Ash – este de a scurta perioada aceasta și a pune capăt mutilării. Pentru a se ajunge aici, Ucraina are nevoie de arme defensive moderne, pentru a le contracara pe cele moderne ofensive ale Rusiei.”
„[…] Există o altă arie, în care Europa, în general, și Marea Britanie în special, pot face mai mult. Transmisiunile radio/TV sînt, de obicei, clasificate ca soft power, dar în cazul lui Putin ele sînt la fel de importante ca și tancurile lui T-80. El a investit din greu în ele [și] a folosit televiziunea printre vorbitorii ruși, inclusiv din estul Ucrainei și minoritățile rusofone din statele Baltice, pentru a impune propria narațiune a unei mîndre și, pe plan social, conservatoare Rusii ce ar amenința fasciștii din Kiev, un Nato expansionist și o Uniune Europeană decadentă. […] Trebuie să contracarăm această propagandă, nu cu minciuni de-ale noastre, dar cu informație serioasă și prezentarea scrupuloasă a unor opinii din cele mai diferite. […] Dacă există popoare care au nevoie în acest moment de o informație corectă, onestă, echilibrată, atunci ele sînt rușii și ucrainenii. Nici unul din aceste lucruri – își încheie pledoaria în „The Guardian”, Timothy Garton Ash – nu îl va opri pe Putin mîine, dar combinate ele vor funcționa în ultimă instanță. Dictatorii cîștigă pe termen scurt, democrațiile pe termen lung.”
***
Pe urmele considerațiilor lui Timothy Garton Ash despre dictatori și Vladimir Putin, un alt comentariu, apărut în Washington Post, „Cum îl susține Rusia pe Putin în sondaje”, este notabil. Articolul este semnat de Christopher Walker, director executiv al Forului Internațional pentru Studii Democratice de la NED și de Robert Orting, director-asistent al Institutului de Studii Europene, Ruse și Eurasiatice de la Universitatea George Washington. Potrivit lor, „Popularitatea președintelui Vladimir Putin pare să reziste legilor fizicii politice. În ciuda scufundării sub 50% a prețului barilului de petrol și a economiei ruse intrate într-o panică generalizată, sprijinul pentru Putin s-ar menține la peste 80%, după toate aparențele sfidînd legile gravității. Dar cifrele trebuie luate la adevărata lor valoare. Iar examinarea lor este deosebit de importantă, deoarece, cu cît sînt repetate mai mult ratele de popularitate imense ale lui Putin, cu atît ele devin literă acceptată. Iar mediile de informare și analiză politică din Occident o fac în mod repetat, fără să le prezinte în contextul critic necesar.”
„Popularitatea lui Putin – subliniază cei doi analiști americani – s-a creat într-un vacuum informațional. Un set de reglementări de cenzură, neoficiale, utilizate activ de Kremlin, fac, practic, imposibil ca temele importante să fie discutate sau ca acțiunile oficiale să fie puse sub semnul întrebării în mass-media.” […]
„În al doilea rînd, represiunea politică utilizată de Putin face ca numai cele mai brave și dispuse la auto-sacrificiu dintre presonalitățile individuale, să-i dispute guvernarea. Liderii care apar din rîndurile opoziției, sînt fie înlăturați, fie murdăriți, fie co-optați, înainte de a cîștiga o popularitate care să reprezinte o amenințare pentru regim. O cifră de popularitate de mai mult de 80%, ne spune că rușii nu sînt capabili să-și imagineze o alternativă la Putin.”
„În al treilea rînd, profesioniștii bine-educați imigrează din Rusia în masă. Potrivit Rosstat, Serviciul federal de statistică al Rusiei, peste trei sute de mii de persoane au părăsit Rusia în 2012-2013, […] iar rata plecărilor a luat o amploare și mai mare după anexarea Crimeei, anul trecut. […] Crema societății ruse votează cu picioarele, părăsind un mediu sufocant, din ce în ce mai corupt…” – notează Christopher Walker și Robert Orting în Washington Post, insistînd ca observatorii străini „să nu cadă în capcana de a-l considera pe Putin în maniera de a aprecia un lider ales în mod democratic”, în timp ce el să străduie „să distrugă elementele fundamentale ale democrației”.
***
Cum se văd de la Moscova aceleași probleme o sugerează comentarii publicate astăzi în Financial Times de Fiodor Lukianov, editor al publicației Russia in Global Affairs și președinte al instituției neguvernamentale Consiliul de Politică Externă și de Apărare de la Moscova. Politologul rus își intitulează articolul „Baia de sînge din Ucraina trebuie să înceteze”.
„Războiul din Ucraina devine fără speranță” – apreciază Fiodor Lukianov, spunînd că rebelii separatiști din Donețk și Lugansk, în ciuda unor avansuri tactice, „nu pot schimba situația pe plan strategic. […] Mesajul principal al Rusiei nu s-a modificat din primăvara trecută : anume, Kievul nu poate, din principiu, să cîștige acest război. Rusia nu o va permite. Dar Kremlinul – susține politologul rus – nu are planuri de a se implica mai profund în ostilități, deoarece riscurile sînt prea mari. Dar, după luni de lupte, din ce în ce mai multe voci de la Moscova cred că Rusia ar fi trebuit să acționeze mai decis în aprilie trecut în estul Ucrainei, argumentînd că dacă Rusia ar fi făcut ceea ce a făcut în Crimeea, ar fi fost mai puține pierderi de vieți și situația ar fi devenit mult mai stabilă. Un punct de vedere ce devine din ce în ce mai popular” – afirmă Fiodor Lukianov.
După opinia lui, „Sancțiunile nu vor face Rusia să se retragă. […] Rusia a fost atrasă în conflict pas cu pas, pînă la punctul în care nu se poate retrage pur și simplu și să lase fără sprijin forțele separatiste. […] Scenarii bune pentru Ucraina nu există în acest moment. Singurul lucru de urmat este înghețarea conflictului. […] Rusia și Occidentul ar trebui să cadă de acord cel puțin asupra acestui punct. Pînă nu se pune capăt băii de sînge, nu se va putea ajunge la nici o reglementare mai largă” – este punctul de vedere și, aparent, mesajul transmis Occidentului de un curent politic de la Kremlin, ce nu acceptă dezangajarea militară a Rusiei din estul Ucrainei.