Grecia a promis FMI că va achita o datorie scadentă de 450 milioane de euro la 9 aprilie

Grecia a promis Fondului Monetar Internațional că va achita o datorie de 450 milioane de euro scadentă la 9 aprilie. Potrivit unei declarații a FMI, promisiunea i-a fost făcută directoarei Christine Lagarde de către ministrul de finanțe grec Yanis Varoufakis la o întrevedere la Washington pe tema programului de reforme al Greciei îndatorate. Grecia negociază dur cu creditorii, care au amânat transferul unei tranșe finale de 7,2 miliarde de euro din ajutoarele oferite Atenei. Oficialii greci au sperat să obțină măcar transferul unei părți din această tranșă pentru a evita falimentul și putea continua să plătească salariile bugetarilor și pensiile. În declarația FMI se spune că ministrul Varoufakis „a menționat că incertitudinea care continuă nu este în interesul Greciei”. Țara este dependentă de împrumuturi salvatoare din 2010, primind 240 de miliarde de euro de la partenerele din zona euro și FMI.