Bulgaria şi-a deschis arhivele serviciilor de informaţii militare din perioada regimului comunist

Bulgaria şi-a deschis arhivele serviciilor de informaţii militare din perioada regimului comunist. Ministrul apărării, Nicolai Nencev, a declarat că cercetătorii şi jurnaliştii vor putea studia trecutul recent al ţării, având la dispoziţie documente în original ale serviciilor speciale. La Sofia, miercuri, au fost desecretizate 30 de mii de documente care au fost transmise unei comisii civile care studiază arhivele. Nencev a vorbit despre nevoia de a aduce mai multă lumină asupra activităţii organelor regimului comunist represiv. Ministrul apărării a menţionat că numele agenţilor străini care au colaborat cu serviciile speciale bulgare în perioada 1944-1991 nu vor fi făcute publice. Bulgaria era considerată drept unul din cei mai loiali aliaţi ai URSS până în 1989, când s-a prăbuşit regimul comunist dictatorial al lui Todor Jivkov.