Trei miniștri polonezi și președintele parlamentului de la Varșovia și-au prezentat demisia

Șefa guvernului polonez Ewa Kopacz spune că trei miniștri și președintele parlamentului și-au prezentat demisia în legătură cu un scandal al înregistrării conversațiilor lor private care a izbucnit în 2014 și care a fost reluat acum. În anunțul de miercuri Kopacz n-a spus dacă va accepta demisia spicherului Radoslaw Sikorski, a miniștrilor sănătății, sportului și finanțelor. Toți cei patru au fost înregistrați la întâlniri private în restaurante din Varșovia în 2013 și 2014. Popularitatea guvernului Platformei Civice este în scădere după recentele alegeri prezidențiale pierdute de exponentul acestui partid, Bronislaw Komorowski în fața conservatorul Andrzej Duda.