Jens Stoltenberg: „NATO nu urmărește vreo confruntare cu Rusia”

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a spus luni că alianța va aproba săptămâna aceasta mărirea de peste două ori a forței sale de reacție rapidă, creată pe fondul crizei ucrainene. „Miniștrii apărării din țările NATO vor lua decizia de a mări puterea și capacitatea forței NATO… la 30.000 până la 40.000 militari, de peste două ori mai mult decât în prezent”, a spus Stoltenberg în pregătirea reuniunii ministeriale NATO programată să aibă loc miercuri și joi la Bruxelles. Tot astăzi Jens Stoltenberg a deplâns însă faptul că prea puține țări sunt dispuse să-și sporească bugetul apărării, cum le cere calitatea de membru NATO. Stoltenberg a spus că anul acesta pragul de 2% din PIB al cheltuielilor militare îl vor atinge numai cinci țări: Statele Unite, Marea Britanie, Grecia, Polonia și Estonia. Stoltenberg a insistat pe de altă parte că nu se poate vorbi de vreun nou război rece cu Moscova. „NATO nu urmărește vreo confruntare cu Rusia, vreo cursă a înarmării contra Rusiei”, a spus secretarul general NATO, adăugând că Alianța va face mai departe eforturi pentru o relație „mai cooperantă și mai constructivă cu Rusia”.