Germania consideră că nu se mai poate negocia un nou acord de ajutor financiar pentru Grecia

Germania a consideră că nu se mai poate negocia un nou acord de ajutor financiar pentru Grecia, după ce grecii au spus „nu” noilor măsuri de austeritate la referendumul de duminică. Steffen Seibert, purtătorul de cuvînt al cancelarului german Angela Merkel, a afirmat luni că nu există nici o bază pentru a începe negocieri pentru un nou program de ajutor. El a adăugat că Grecia este cea care trebuie să decidă dacă rămâne sau nu în zona euro, adăugînd că Berlinul e dispus să afle care sînt propunerile Atenei. Șeful Eurogrouă Jeroen Dijsselbloem a spus că rezultatul refrendumulu grecesc nu a adus Europa mai aproape de o soluție pentru situația financiară a Atenei. În timp ce reacția Germaniei a fost una de respingere fermă, Franța, Italia și Spania au folosit un ton mai conciliant. Directoarea executivă a Fondului Monetar Internațional Christine Lagarde a afirmat luni că FMI monitorizează situația după referendumul de duminică și e pregătit să ajute Grecia dacă i se va cere asta.